Argeşul, sărit din nou din schemă!
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat la Colegiul prefectural din 24 septembrie că peste două săptămâni se vor organiza examenele pentru inspectorii Gărzilor Forestiere regionale. Încă o dată Argeşul nu a fost selectat pentru a deveni centru regional al Gărzii Forestiere, fiind preferat tot judeţul Prahova. Gavrilescu le-a cerut primarilor argeşeni să fie "administratori indirecţi ai pădurilor" şi să aducă la cunoştinţa Gărzii Forestiere Ploieşti toate tăierile ilegale din localităţile lor. "Ştim foarte bine că problema tăierilor ilegale este una dintre cele mai mari probleme în România. Ţinând cont că avem probleme şi de inundaţii, şi de incendii, este neapărată nevoie de implementarea Gărzii Forestiere în perioada următoare. Aceasta va avea un număr suplimentar de posturi faţă de ceea ce a reprezentat Inspectoratul Teritorial Silvic. Responsabilitatea inspectorilor, ţinând cont că sunt remuneraţi la nivelul ANAF-ului, este extrem de mare. Mizăm în continuare şi pe suportul celor de la Poliţie şi Jandarmerie, dar şi pe al dvs., doamnelor şi domnilor primari, pentru că, deşi nu administraţi direct pădurile acestei ţări, sunteţi administratorii indirecţi, ca să zic aşa, ai pădurii. Se vor demara, începând de marţi, în două săptămâni, examenele pentru inspectorii Gărzilor Forestiere regionale şi vă rog să ridicaţi toate problemele pe care le constataţi în ceea ce priveşte tăieri ilegale în localitatea dvs. inspectorilor ITRSV de la Argeş şi ai Gărzii Forestiere de la Prahova, pentru că nu putem sta indiferenţi la 8,8 milioane metri cubi care se taie ilegal anual în România", a spus aceasta.