Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 21 octombrie 2026 00:50

Anunț important pentru cetățenii comunei Corbeni! Cadastru gratuit – ultima oportunitate de depunere a documentelor

Primăria Comunei Corbeni aduce la cunoștința cetățenilor că luni, 26 octombrie 2026, începând cu ora 10:00, sunt invitați să se prezinte la sediul Primăriei toți proprietarii de terenuri care nu au depus până în prezent documentele necesare pentru efectuarea cadastrului gratuit, în sectoarele cadastrale:


* Sectorul 16 – Bucșenești;
* Sectorul 18 – Rotunda–Bucșenești;
* Sectorul 25 – Oeștii Ungureni.


DOCUMENTE NECESARE


* Actul de identitate;
* Toate actele de proprietate deținute (titluri de proprietate, contracte, certificate de moștenitor sau alte documente justificative).


Prezentarea acestor documente este necesară pentru identificarea proprietarilor și clarificarea situației juridice a terenurilor.


ATENȚIE! CONSECINȚELE NEPREZENTĂRII


Potrivit art. 32 alin. (4) din Regulamentul privind realizarea, verificarea și recepția lucrărilor sistematice de cadastru, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 1/2020, pentru imobilele ai căror proprietari, posesori sau alți deținători legali nu au fost identificați, în condițiile prevăzute de regulament, se poate înscrie în cartea funciară mențiunea „proprietar neidentificat”, fără intabularea dreptului de proprietate.


Această situație poate avea consecințe importante pentru deținătorii terenurilor:


* Dreptul de proprietate nu va putea fi intabulat în cadrul lucrărilor sistematice în lipsa documentelor și informațiilor necesare;
* Clarificarea ulterioară a situației juridice și actualizarea înscrierilor din cartea funciară vor necesita demersuri suplimentare;
* Operațiunile cadastrale efectuate ulterior, în afara programului de înregistrare sistematică gratuită, pot implica cheltuieli suportate de proprietari, potrivit legii.


„Vă rugăm să nu pierdeți posibilitatea de a beneficia de lucrările de cadastru gratuit!


Hărțile cu delimitarea sectoarelor cadastrale sunt atașate prezentului anunț și vor fi afișate și la sediul Primăriei Comunei Corbeni.
Facem apel la toți cetățenii care dețin terenuri în zonele menționate să dea dovadă de responsabilitate și să se prezinte cu documentele necesare.


Este în interesul fiecărui proprietar să își clarifice situația juridică a terenurilor și să beneficieze de gratuitatea oferită prin programul național de cadastru”, a transmis Primăria Comunei Corbeni.

Pin It