Primăria Ciofrângeni primește cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Administrația locală anunță începerea campaniei de preluare a cererilor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței în sezonul rece 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, precum și a suplimentului pentru energie.
Cererile și declarațiile pe propria răspundere pot fi depuse începând cu data de 20 octombrie 2026, în vederea acordării acestor forme de sprijin social, în conformitate cu prevederile Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Cine poate beneficia de ajutor
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă familiilor și persoanelor singure care îndeplinesc condițiile legale privind veniturile și bunurile deținute.
Conform informațiilor transmise de Primăria Ciofrângeni, venitul mediu net lunar trebuie să fie de până la 1.386 de lei pe persoană, în cazul familiilor, respectiv de până la 2.053 de lei, în cazul persoanelor singure. De asemenea, solicitanții nu trebuie să dețină alte proprietăți sau bunuri care, potrivit legislației, conduc la excluderea de la acordarea sprijinului.
Ajutorul pentru încălzire se acordă pentru o singură locuință. În situația în care două sau mai multe familii ori persoane singure locuiesc în același spațiu locativ, sprijinul se acordă în numele titularului contractului încheiat cu furnizorul.
Ce documente trebuie să pregătească solicitanții
Dosarul pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie trebuie să conțină documente privind identitatea, veniturile și bunurile solicitantului.
Acte de identitate și documente de stare civilă:
- Copii ale actelor de identitate ale solicitantului și ale membrilor familiei care au domiciliul sau reședința la adresa pentru care se solicită ajutorul;
- Copii ale certificatelor de naștere pentru copiii sub 14 ani;
- Copie a certificatului de căsătorie, după caz;
- Copie a sentinței de divorț, dacă este cazul;
- Certificat de deces, după caz;
- Hotărâre judecătorească sau hotărârea comisiei pentru protecția copilului privind măsura plasamentului;
- Hotărâre judecătorească de instituire a tutelei sau curatelei ori dispoziția autorității tutelare;
- Certificat de încadrare în grad de handicap, pentru persoanele cu handicap grav, accentuat, mediu și ușor, acolo unde este obligatoriu.

Documente privind veniturile:
- Adeverință de la angajator privind salariul net și valoarea bonurilor de masă, unde este cazul, pentru veniturile anterioare lunii în care se depune cererea;
- Cupon de pensie;
- Cupoane sau adeverințe de șomaj;
- Cupon pentru prestația socială acordată persoanelor cu handicap;
- Cupon pentru indemnizația de creștere a copilului sau extras de cont care să indice suma primită;
- Adeverință de la administrația financiară pentru persoanele majore din familie, documentele urmând să fie solicitate prin aplicația Pritim;
- Extras de cont pentru persoanele care dețin conturi bancare, astfel încât să poată fi vizualizată suma exactă.
Documente privind bunurile deținute:
- Copii ale actelor de proprietate, contractului de comodat, contractului de vânzare-cumpărare, contractului de închiriere, contractului de întreținere sau contractului de uzufruct, precum și certificat de moștenitor, după caz, pentru a dovedi calitatea de proprietar sau chiriaș al imobilului pentru care se solicită ajutorul;
- Copie a cărții de identitate sau a talonului autoturismului;
- Copia ultimei facturi de energie electrică, cu toate paginile;
- Adeverință de rol, eliberată de Compartimentul Registru Agricol din cadrul Primăriei Ciofrângeni;
- Certificate de atestare fiscală pentru persoanele fizice, eliberate de compartimentul de taxe și impozite locale al primăriei.
Unde și când se depun cererile
Cererile, însoțite de documentele necesare, se depun la sediul Primăriei Ciofrângeni, de luni până joi, în intervalul orar 8:30–12:30, iar vineri, între orele 8:30–11:00.
Administrația locală precizează și că beneficiarii de venit minim de incluziune care se aflau în plată în luna septembrie 2026 sunt rugați să se prezinte la sediul primăriei pentru a depune cererile și declarațiile pe propria răspundere necesare obținerii ajutorului pentru încălzirea locuinței.
Ce bunuri pot conduce la excluderea de la acordarea venitului minim de incluziune
În materialul informativ publicat de administrația locală este prezentată și lista bunurilor care pot conduce la excluderea de la acordarea venitului minim de incluziune.
În categoria bunurilor imobile sunt menționate clădirile și alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și terenurile intravilane care depășesc suprafața de 1.200 mp în zona urbană și 2.500 mp în zona rurală, cu excepția terenurilor aferente locuinței și curții.
În ceea ce privește bunurile mobile, sunt prevăzute următoarele situații:
- Deținerea a mai mult de un vehicul cu drept de circulație pe drumurile publice, cu o vechime mai mare de 10 ani;
- Deținerea unui autovehicul cu drept de circulație pe drumurile publice, cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor utilizate și/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități;
- Deținerea de șalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcațiuni, cu excepția celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.
De asemenea, constituie criteriu de excludere situația în care cel puțin un membru al familiei deține, în calitate de titular, unul sau mai multe depozite bancare a căror valoare totală depășește de trei ori câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026, respectiv 27.576 de lei. Pragul indicat în material este de peste 82.728 de lei.

Baza legală
Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie are ca bază legală Legea nr. 226 din 16 septembrie 2021, precum și Hotărârea Guvernului nr. 1.073 din 4 octombrie 2021, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor legale referitoare la protecția socială a consumatorului vulnerabil de energie.
Sprijinul poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, combustibili solizi sau petrolieri, precum și pentru energie electrică, în situația în care aceasta reprezintă singurul sistem de încălzire utilizat.
Persoanele interesate sunt îndrumate să se adreseze Primăriei Ciofrângeni pentru depunerea cererilor și a documentelor justificative necesare.
