Șuici: investiții în infrastructură și proiecte pentru comunitate

Administrația locală din Șuici continuă seria investițiilor dedicate modernizării comunei, atât prin proiecte aflate deja în execuție, cât și prin noi demersuri pentru atragerea de finanțări.
Una dintre cele mai recente realizări este darea în folosință a parcării amenajate în fața Primăriei. Lucrarea face parte dintr-un proiect început anul trecut, care vizează reamenajarea și împrejmuirea curții sediului administrativ. Până în prezent au fost executate gardurile pe laturile de vest și nord, urmând ca investiția să continue cu împrejmuirea celorlalte două laturi, turnarea unei alei, montarea de pavele și alte lucrări de amenajare.
Primarul Constantin Iatagan a declarat că administrația locală speră și într-un sprijin financiar din partea Consiliului Județean Argeș pentru finalizarea proiectului.

Tot în acest an, Primăria Șuici a solicitat fonduri pentru cofinanțarea unor investiții considerate prioritare pentru comunitate. Printre acestea se află reabilitarea Școlii „Toma Brătianu”, proiect realizat cu fonduri europene și finalizat anul trecut, precum și extinderea rețelei de canalizare în satele Pălteni, Păuleni, Ianculești și cătunul Moșteni din satul Șuici, investiție aflată în derulare prin finanțare guvernamentală.
Edilul șef și echipa sa urmăresc și obținerea unui sprijin financiar pentru realizarea unui nou foraj, necesar suplimentării debitului din rețeaua de apă.
În paralel, continuă și proiectul de modernizare a drumurilor comunale și vicinale din satele Șuici și Rudeni, finanțat prin Programul „Anghel Saligny”. Potrivit primarului Iatagan, mare parte dintre lucrări au fost deja executate, iar în perioada următoare vor fi asfaltate aproximativ trei kilometri de drum și vor fi amenajate șanțurile pe tronsoanele unde acestea nu au fost realizate până acum.

