Primăria Corbeni, gazda unui eveniment de suflet dedicat colindelor și familiei

În pragul Sărbătorilor de Iarnă, Primăria Corbeni a devenit un spațiu al bucuriei, al tradiției și al recunoștinței, găzduind un eveniment de suflet dedicat comunității locale. Într-o atmosferă plină de emoție, colindele tradiționale, respectul pentru valorile autentice și prețuirea familiei au adus împreună generații, reafirmând importanța credinței și a tradițiilor.
„La Primăria Corbeni, am avut bucuria și onoarea de a primi colindătorii Școlii Gimnaziale Corbeni, care, prin glasurile lor curate și prin colindele tradiționale românești, au adus în această instituție lumina și pacea sărbătorilor de iarnă, vestind Nașterea Domnului și păstrând vie o tradiție sfântă a neamului nostru.
Momentul a fost unul de profundă emoție și comuniune, reunind generații și reamintindu-ne că tradițiile, credința și respectul față de familie stau la temelia unei comunități puternice și unite.
Cu acest prilej de aleasă sărbătoare, au fost oferite distincții cuplurilor din comuna Corbeni care au împlinit 50 de ani de căsătorie, ca semn de recunoștință și prețuire pentru o viață trăită în fidelitate, dăruire și responsabilitate. Aceste familii reprezintă modele autentice de statornicie și echilibru, valori care dau continuitate și stabilitate comunității noastre.
În spiritul generozității și al bucuriei specifice acestei perioade, toți cei prezenți au primit daruri, ca expresie a respectului și a dorinței de a împărtăși împreună bucuria sărbătorilor.
Astfel de momente întăresc legătura dintre trecut, prezent și viitor și reafirmă faptul că Primăria Corbeni nu este doar un spațiu administrativ, ci și un loc al întâlnirii, al valorilor și al recunoștinței față de oameni. Fie ca Sărbătoarea Nașterii Domnului să aducă tuturor pace, sănătate și binecuvântare”, a transmis primarul comunei Corbeni, Nicolae Dinică.
