Investiții în infrastructură la Cepari: Cămin Cultural modernizat și rețea de apă extinsă

Lucrările de extindere a rețelei de apă potabilă din comuna Cepari, derulate din fonduri proprii, se apropie de finalizare. Administrația locală a realizat aproximativ 14 kilometri de conducte noi, care deservesc zona Șendrulești, precum și satele Cărpeniș și Morăști. Pentru ultimele două localități mai este necesară executarea unui foraj suplimentar și construirea unui bazin, investiții ce vor fi realizate în cel mai scurt timp. În total, aproximativ 140 de gospodării vor putea fi racordate la sistemul de apă. Autoritățile mai au de montat vane și de realizat câteva legături tehnice, urmând apoi probele pe tronsoane, pentru punerea în funcțiune în condiții optime. Primarul Cristian Ciobanu subliniază că aceste lucrări sunt esențiale pentru comunitate, iar rapiditatea cu care au fost executate s-a datorat fondurilor proprii, ceea ce a permis menținerea unor costuri reduse.
De asemenea, Căminul Cultural din localitate a trecut printr-un amplu proces de modernizare finanțat prin fonduri europene, accesate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Autoritățile locale consideră proiectul unul necesar pentru a oferi cetățenilor un spațiu confortabil și adecvat pentru activități culturale și educative. Între intervențiile realizate se numără înlocuirea instalației termice, montarea unei centrale moderne și amenajarea unor toalete conforme cu standardele actuale. Clădirea dispune acum de fosă septică și branșament la rețeaua de apă curentă, elemente care lipsiseră până acum.
Înainte de modernizare, încălzirea se făcea cu o sobă de teracotă care nu putea acoperi necesarul unui spațiu atât de mare, ceea ce provoca un disconfort accentuat în sezonul rece, în special în timpul evenimentelor. Odată cu finalizarea lucrărilor, clădirea poate găzdui spectacolele elevilor și alte activități ale comunității în condiții adecvate.
„Bugetul local este tot mai greu de gestionat, în special din cauza creșterii costurilor și a restricțiilor legislative. Cu toate acestea, îmi doresc să continuăm proiectele începute și să dezvoltăm comuna atât cât ne permit resursele pe care le avem la dispoziție”, a declarat primarul Cristian Ciobanu.
