Podul de pe DN 7C din Corbeni a intrat în reabilitare

După numeroase demersuri făcute de autoritățile locale, podul care traversează Valea Obiei, pe DN 7C – Transfăgărășan, în comuna Corbeni, a intrat oficial în reabilitare.
Lucrările sunt derulate de S.D.N. Pitești – D.R.D.P. București, din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și vizează atât consolidarea structurii, cât și creșterea gradului de siguranță pentru toți participanții la trafic.
„Aceste intervenții sunt absolut necesare pentru siguranța pietonilor – fie că vorbim despre locuitorii comunei Corbeni, fie despre turiștii care vizitează zona – dar și pentru șoferii care tranzitează acest sector rutier frecvent circulat”, a transmis primarul Nicolae Dinică.
Reabilitarea podului vine într-un context în care infrastructura rutieră din zonă necesită intervenții urgente, mai ales ținând cont de faptul că DN 7C este unul dintre cele mai spectaculoase, dar și solicitate drumuri turistice montane din țară.
