Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 03:46

Sediul RAJD Argeș, aproape de finalizare după reabilitarea energetică prin PNRR

 

Cu un grad de execuție de 96%, proiectul privind „Renovarea energetică moderată a sediului Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș”, situat în municipiul Pitești (str. George Coșbuc nr. 40), este aproape de finalizare.

 

Investiția, în valoare de aproximativ 5 milioane de lei, este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C5, Valul Renovării, și are ca obiectiv principal reducerea consumului energetic și scăderea emisiilor poluante, în beneficiul eficienței administrative și al protecției mediului.

 

„Este al patrulea proiect de eficiență energetică implementat de Consiliul Județean Argeș, fie din fonduri europene, fie din alte surse. Reabilitarea energetică înseamnă consum redus, emisii aproape zero, costuri mai mici la facturi și protejarea climei”, a declarat Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.

 

Executantul lucrărilor este firma S.C. TLD Solutions Grup SRL, iar proiectarea a fost realizată de S.C. MODVEST CONSTRUCT 2000 SRL.

 

Printre intervențiile realizate se numără:

  • montarea termosistemului la exterior (zona opacă),
  • înlocuirea tâmplăriei cu PVC cu 7 camere și geam triplu,
  • izolarea planșeelor, soclului și a terasei,
  • reabilitarea sistemelor de încălzire, climatizare și apă caldă,
  • instalarea unui sistem de ventilare mecanică,
  • modernizarea instalațiilor de iluminat,
  • integrarea unui sistem inteligent de management energetic,
  • montarea unui sistem fotovoltaic și a unei stații de încărcare pentru vehicule electrice cu două posturi (22 kW fiecare).

 

Prin această investiție, clădirea este pregătită să devină un model de eficiență energetică și funcționalitate sustenabilă în domeniul public argeșean.

 

Pin It