Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 24 mai 2025 19:28

Masă sănătoasă pentru toți elevii din comuna Corbeni în anul școlar 2025

 

Primăria comunei Corbeni continuă sprijinul acordat elevilor prin implementarea Programului Național „Masă sănătoasă”, anunțând semnarea contractului pentru anul 2025 privind serviciile de catering destinate unităților de învățământ locale.

 

Conform declarației primarului Nicolae Dinică, toți cei peste 600 de preșcolari și școlari din comună vor beneficia, zilnic, de o masă sănătoasă în zilele în care participă la cursuri. Acțiunea face parte din strategia locală de susținere a educației și a sănătății copiilor, prin crearea unui cadru echitabil de dezvoltare și participare la actul educațional.

 

„Prin acest program, sprijinim nu doar alimentația sănătoasă, ci și frecvența la școală și performanța educațională. Este un angajament pe care ni-l asumăm an de an, pentru binele copiilor noștri”, a declarat edilul.

 

Pin It