Școala Gimnazială „Nicolae Velea” Cepari este pregătită pentru următoarea generație de elevi

Unitatea de învățământ a anunțat că înscrierile în clasa pregătitoare vor avea loc între 31 martie și 6 mai 2025. Părinții care doresc să înscrie copii sunt invitați să se prezinte cu următoarele documente: dosar plic de carton; certificatul de naștere al copilului (copie și original); copie de pe actul de identitate al părinților; actul de identitate original al părintelui care înscrie copilul; certificat de căsătorie sau, în cazul în care este cazul, hotărâre de încredințare a copilului (copie și original).
Lucrări dedicate dezvoltării unităților de învățământ
Pentru modernizarea Școlii Gimnaziale „Nicolae Velea” din Comuna Cepari a fost depus un proiect în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Acesta face parte din componenta C15 a PNRR, dedicată educației și vizează modernizarea infrastructurii educaționale.
Obiectivele importante ale proiectului: crearea unui mediu educațional digitalizat, care va facilita accesul elevilor la tehnologie și va sprijini dezvoltarea abilităților acestora; dotarea laboratorului de informatică și a 9 săli de clasă cu echipamente TIC, precum și mobilier modern; îmbunătățirea calității educației prin modernizarea infrastructurii și achiziționarea de materiale didactice; dotarea unei săli de sport cu mobilier și echipamente specifice.
„Primăria comunei Cepari sprijină modernizarea și dezvoltarea infrastructurii școlare. Încercăm să atragem cât mai multe proiecte care să sprijine elevii și cadrele didactice. În ultimii ani am avut parte de foarte multe realizări în acest sector. Vom continua să investim pentru că ne dorim ca fiecare copil să aibă șansa la educație de calitate. Noua generație de elevi va fi primită în clădiri renovate, dotate cu mobilier nou și cu aparatură de ultimă generație”, ne-a declarat primarul Cristian Ciobanu.
Proiecte importante pentru locuitorii comunei Cepari - Investiții în zona „Verde”
Investițiile nu se opresc doar la infrastructura școlară. Comuna Cepari continuă să se dezvolte, iar proiectele care vor contribui la un viitor ecologic sunt în curs de realizare.
La finalul lunii ianuarie, Consiliului Județean Argeș a aprobat Studiul de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general actualizat - faza S.F. pentru obiectivul de investiţii „Pistă pentru biciclete continuă pe DJ 703E Piteşti (DN 67B) Lupueni - Popeşti - Lunguieşti - Cocu (DJ 703B), pentru sectorul de drum cuprins între Km 2+237 - 12+337, L=l0,100 Km, în comunele Moşoaia şi Băbana, judeţul Argeş, Pistă pentru biciclete continuă pe DJ 678A, pentru sectorul de drum cuprins între Km 42+496 - 49+095 și pe DJ 703H, pentru sectorul de drum cuprins între Km 12+863 - 14+550, L=8,286 Km în comunele Tigveni, Cepari și Șuici, judeţul Argeş și Pistă pentru biciclete continuă pe DJ 703H pentru sectorul de drum cuprins între Km 14+658 - 17+368, L=2,710 Km în comuna Șuici, județul Argeş”.
De asemenea, la Cepari există două mari investiții pentru care au fost depuse documentații la Compania Națională de Investiții.
Primul proiect este legat de modernizarea drumurilor din localitate, acoperind aproximativ 10 km de tronsoane care au fost afectate de-a lungul timpului.
Cel de-al doilea obiectiv pentru care s-a solicitat finanțare la CNI este construirea unei săli de sport.
Nu în ultimul rând, vă reamintim că localitatea a investit și în extinderea rețelei de apă și canalizare.
„Pistele de biciclete sunt de mare interes pentru comuna noastră și vor conecta mai multe localități din județ. În afară de acest proiect, ne concentrăm și pe modernizarea drumurilor din comună. În paralel, continuăm investițiile de extindere a rețelelor de apă și canalizare pentru că vrem ca infrastructura locală să răspundă nevoilor cetățenilor. Aceste proiecte sunt doar câteva. Lista noastră este mult mai bogată, dar ne ocupăm de ele pe rând, în funcție de posibilități și buget”, a conchis edilul șef.
