La Șuici se desfășoară lucrări la infrastructura rutieră, iluminat public, canalizare și modernizarea școlii!

Primăvara pare că și-a intrat în drepturi, iar temperaturile prietenoase sunt "mană cerească" pentru cei care întreprind diverse activități fizice, gospodărești.
Regula se aplică și-n localitatea Șuici, acolo unde, în această perioadă, sunt în plină derulare două proiecte majore, finanțate prin fonduri guvernamentale. Este vorba despre modernizarea prin asfaltare a 11 km de drumuri comunale și vicinale în satele Șuici și Rudeni și de extinderea, pe o lungime de 17 km, a sistemului de canalizare în satele Paltenu, Păuleni, Ianculești și cătunul Moșteni din satul Șuici.
O altă investiție importantă, finanțată prin Administrația Fondului de Mediu, este aproape de finalizare. Vorbim aici despre reabilitarea iluminatului public, proiect prin care pe stâlpii de electricitate au fost montate peste 200 de lămpi cu consum redus, de tip LED, sistemul fiind dirijat prin telegestiune. Pentru a continua procesul de modernizare și eficientizare a iluminatului public, administrația locală intenționează să depună anul acesta o nouă solicitare de finanțare la AFM.
Totodată, primarul Constantin Iatagan (fost cadru didactic), alături de echipa sa din administrația locală, au mare grijă și de sectorul "Învățământ". Copiii reprezintă viitorul țării și pentru a avea rezultate remarcabile este nevoie să le fie asigurate condiții prielnice actului educativ.

Așadar, de anul acesta, mai exact din anul de învățământ 2025-2026, elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Toma Brătianu” din Șuici vor beneficia de o unitate de învățământ complet renovată, dar și de dotări la standarde europene. Acest lucru este posibil datorită implementării a două proiecte cu finanțare europeană, prin PNRR.
Unitatea de învățământ mai sus menționată se află în plin proces de modernizare și eficientizare energetică, printr-un proiect finanțat din bani europeni, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Edilul-șef ne-a declarat că vrea să fie executate și alte lucrări la școală, ca de pildă parchet, lambriu, șapă, gresie pe hol, pereți zugrăviți - investiții neacoperite de proiect, așa că va aloca bani de la bugetul local în acest sens, cu ceva speranțe de ajutor financiar și din partea Consiliului Județean Argeș...
Cu efort și determinare, în toamnă, atunci când elevii din Șuici vor reveni la școală din vacanța de vară, aceasta să-i aștepte dotată la standarde europene. Vă reamintim, că anul trecut, cu bani europeni, tot prin PNRR, la Șuici s-a desfășurat un alt proiect prin care au fost achiziționate pentru școală echipamente IT, materiale didactice și mobiliere noi.
În concluzie, frumoasa localitatea de pe Valea Topologului continuă să se dezvolte în ritm susținut, ducând mai departe seria lucrărilor de modernizare și dezvoltare, menite să asigure locuitorilor un trai în conformitate cu dorințele fiecăruia dintre noi, de a locui într-o localitate unde să avem condițiile necesare.
Astfel, administrația publică răspunde nevoilor societății, influențând încrederea socială și determinând condițiile de creare a valorii publice.
