Un an luminos pentru Cicănești: Proiecte și investiții de mare importanță!

Așa cum vă anunțam într-o ediție anterioară a ziarului nostru, în 2024, la Cicănești a fost finalizat un proiect pentru reabilitarea iluminatului public, în valoare de 1 milion de euro.
Finanțarea a fost asigurată prin intermediul Administrației Fondului de Mediu.
Astfel, au fost montate peste 200 de lămpi economice, de tip LED, pe drumurile principale din comună, sistemul fiind controlat prin telegestiune.
Vestea bună este că tot prin AFM, administrația locală a obținut finanțare pentru încă un astfel de proiect, care se va derula pe parcursul anului în curs.
Vor fi montate lămpi cu consum redus și pe drumurile secundare, în așa fel încât cetățenii comunei să beneficieze de un iluminat public modern și eficient, ne-a transmis primarul localității, Ion Ionescu.
În paralel cu aceste lucrări, alte două investiții, demarate în 2024, vor continua și anul acesta. Vorbim despre reabilitarea termică a celor două corpuri care alcătuiesc Școala Gimnazială, proiect finanțat din bani europeni, și reabilitarea prin asfaltare a peste 15 străzi, investiție finanțată din bani guvernamentali.
Mai mult decât atât, tot prin bani europeni, vor fi înființate niște platforme pentru gestionarea gunoiului de grajd. Investiția include și achiziția de utilaje care să le deservească.
Așadar, pentru administrația publică locală de la Cicănești se anunță un an plin în lucrări, menite să aducă un plus de confort pentru oamenii care trăiesc în frumoasa comună din nord-vestul județului Argeș.
