Ciofrângeni - comună de top în Argeș. Primarul de 7 stele, Doru Panțeru, a semnat contractul pentru alimentarea cu gaz!

La alegerile locale din 9 iunie, Dorin Florin Panțeru și-a spulberat contracandidații, obținând un scor covârșitor de 82,39% (889 voturi). Şi nici nu este de mirare, fiindcă anul acesta s-au împlinit 24 de ani de când edilul câştiga primul mandat de primar al comunei, candidând din partea PUR-ului în anul 2000.
Așadar, primarul a reușit în vară al şaptelea mandat consecutiv, fiind răsplătit de localnici pentru bunele rezultate obţinute de administraţia pe care o conduce. Ambiţia lui Doru Florin Panţeru a fost ca împreună cu viceprimarul Gheorghe Manga să obţină majoritatea în legislativ pentru echipa PSD, pentru a da stabilitatea guvernării locale pe care a instituit-o şi, totodată, garanţia continuării implementării proiectelor de dezvoltare a infrastructurii.
Au reușit și acest lucru pentru că PSD a scos 8 consilieri (763 voturi - 70,84%), PNL doar 2 (155 voturi - 14.39%), iar AUR are un singur reprezentant în Consiliul Local Ciofrângeni.
Așadar, sunt 11 aleși locali, dintre care 9 au depus jurământul și au fost învestiți luni, 28 octombrie, (Marius Cătălin Antone; Ion Dinoiu; Adrian Narcis Florescu; Sevastian Frujină; Vasile Daniel Gâdoiu; Gheorghe Manga; Nicolae Marinaș; Ana Maria Sabie; Elena Sîiulescu), urmând ca ceilalți 2 (Iulian Dumitru Ilinca și Gheorghe Diaconescu) să fie învestiți la următoarea ședință.

Nu doar consilierii au jurat să respecte Constituția și legile țării, ci și edilul-șef Panțeru. Acesta a mulțumit încă o dată oamenilor din comună pentru încrederea acordată, dar și colegilor cu care face o echipă indestructibilă, iar rezultatul muncii lor asidue este mai mult decât vizibil.
În confirmarea afirmațiilor vine poate vestea anului, chiar vestea mandatului: miercuri, 30 octombrie, fost semnat contractul care va aduce locuitorilor comunei Ciofrângeni racordarea la rețeaua de gaze naturale!
"Astăzi, la sediul Primăriei Ciofrângeni, s-a semnat contractul de concesiune, proiectare și execuție pentru proiectul <<Înființare sistem de distribuție gaze naturale medie presiune, în comuna Ciofrângeni, județul Argeș>>.
Iată că după mulți ani și multe eforturi, a venit ziua când semnăm contractul și este o certitudine faptul că Ciofrângeni va avea alimentare cu gaz, așa cum am promis. Alături de constructor voi face tot ce depinde de mine ca lucrările să se execute în grafic, de calitate și la timp.
Astfel încât să avem un serviciu benefic pentru toți locuitorii pe care-i reprezint. Sper să fie o colaborare serioasă și în cel mai scurt timp să închidem acest proiect pentru ca locuitorii comunei Ciofrângeni să poată beneficia de utilitatea acestui serviciu atât de necesar în zilele noastre.
Mulțumim domnului Pârvulescu pentru colaborare. Vă mulțumim că ați reușit să vă impuneți la licitație și sperăm ca după 49 de ani, cât are valabilitate acest contract, cei care vor veni după noi să continue ceea ce noi astăzi am semnat!", a transmis primarul Doru Florin Panțeru.

La rândul său, reprezentantul firmei ce se va ocupa de proiect a declarat:
"Bună ziua tuturor, mă bucur să mă aflu astăzi aici, sunt Răzvan Pârvulescu, director de dezvoltare al constructorului și distribuitorului de gaze BTDConstruct&Ambient. Azi este o zi specială întrucât am semnat contractul de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale în comuna Ciofrângeni.
Contract care presupune proiectarea, execuția reței și apoi, mai departe, operarea sistemului de distribuție. E un moment important, pe care foarte puține localități din județul Argeș au putut să-l atingă.
Noi ne vom da toată silința pentru ca lucrurile să se miște cu o viteză bună, astfel încât să începem cât mai repede proiectarea, execuția, și în final să pornim distribuția de gaze. Sunt sigur că lucrurile se vor mișca bine, mai ales că am avut și vom avea din partea autorităților locale, a domnului primar, susținerea și conlucrarea astfel încât să ne putem atinge obiectivele într-un timp cât mai scurt".
După cum vedeți, nu există nicio îndoială asupra iscusinței și spiritului de buni gospodari ale celor care se află la cârma frumoasei comune de pe Valea Topologului.
Pe zi ce trece, localitatea se modernizează, iar oamenii își pot duce traiul într-un loc care să le asigure condiții normale de viețuire pentru o comună europeană a anului 2024...
