Elevii din Domnești au primit cadou la început de an școlar o sală de sport ultramodernă!
Noul an școlar a venit cu o surpriză majoră pentru elevii din frumoasa comună de pe Valea Râului Doamnei. Gospodarul primar Smădu, alături de viceprimărița Luminița Florea, o parte dintre consilierii locali, angajați ai aparatului Primăriei, dar și invitata specială, ministra Justiției, Alina Gorghiu, au inaugurat noua sală de sport a Liceului „Petre Ionescu Muscel”, o investiție de amploare pentru localitate.
"Dragi cetățeni ai comunei Domnești,
Astăzi este o zi cu o deosebită însemnătate pentru comunitatea noastră, un moment care marchează încă un pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale din comuna Domnești. Cu mare bucurie, vă anunț finalizarea lucrărilor la noua sală de sport a Liceului <<Petre Ionescu Muscel>>, o investiție în valoare de 8 milioane de lei, care va oferi elevilor noștri condiții moderne pentru desfășurarea activităților sportive.
Noua sală, cu o capacitate de peste 100 de locuri, va deveni curând un loc important pentru tinerii noștri, unde vor putea să-și dezvolte atât abilitățile fizice, cât și spiritul de echipă. Această realizare reprezintă un efort comun al Primăriei Domnești și al autorităților centrale, demonstrând angajamentul nostru față de educație și de viitorul generațiilor tinere.
Cu prilejul acestui eveniment, ne-a onorat cu prezența doamna Alina Gorghiu, ministra Justiției și președinta PNL Argeș, care ne-a transmis un mesaj puternic despre importanța educației și formării tinerilor ca viitori cetățeni responsabili. Cu generozitate, doamna ministră le-a oferit copiilor un simbol al cetățeniei – Constituția României, subliniind cât de esențial este să cunoască și să respecte valorile fundamentale ale țării noastre.
Festivitatea a avut loc într-o atmosferă încărcată de emoție, alături de sute de părinți, elevi, cadre didactice, preoți din comunitatea locală și reprezentanți ai autorităților locale. Acest moment special subliniază grija noastră continuă pentru calitatea actului educațional și dorința de a crea un mediu adecvat dezvoltării copiilor noștri.
Doresc să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest proiect: echipei din Primăria Domnești, colaboratorilor noștri din administrația centrală și, în mod special, locuitorilor comunei, care au susținut această viziune. Acest proiect este dedicat întregii comunități, pentru a asigura un viitor mai bun pentru copiii noștri! Cu stimă și respect, Primarul comunei Domnești, Doru Ion Smădu", a declarat, vădit emoționat, edilul-șef.
Președinta PNL Argeș și ministra Justiției, Alina Gorghiu, a fost întotdeauna alături de primarul Smădu, oferindu-i sprijin în proiectele inițiate. Și de data aceasta a onorat cu prezența și a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care-și arată, încă o dată, bucuria de a fi printre argeșeni, pe plaiurile sale natale.
"Am făcut școala generală și liceul în Curtea de Argeș, așa că am un gol în stomac când vin în Argeș la începutul anului școlar. Acesta vine cu proiecte noi pentru cei 765 de elevi din Domnești. Acum doi ani, aici se înființa prima grădiniță cu program prelungit de pe valea Râului Doamnei. În curând vor avea o sală de sport nouă și frumoasă! Tot aici, vom avea curând un SMART lab.
Contractul a fost semnat cu Ministerul Educației anul acesta. Felicitări și domnului primar Ion Doru Smadu, care face toate eforturile pentru ca elevii din Domnești să aibă acces la cea mai bună educație!", a transmis ministra Justiției, Alina Gorghiu.