Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 12 august 2022 21:37

„Împreună facem Corbeniul frumos și Argeșul de poveste!”

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Tradiții Argeșene, care se derulează în comuna Corbeni, aflată pe DN 7C - Transfăgărăşan, este programată pentru weekend-ul 19-21 august 2022. Despre acest regal, oferit deopotrivă corbenenilor și argeșenilor, se știe că este una dintre cele mai atractive sărbători de pe Valea Argeșului și cea a Topologului. Zilele trecute a fost făcut public programul și, așa cum ne-au obișnuit ediţiile anterioare, și de această dată, pentru încântarea publicului, vor fi prezenți artişti şi interpreţi populari aleși „pe mustață”: Sava Negrean Brudașcu, Gheorghe Roșoga, Jenica Bercea - Anton, Traian Frâncu, Cristina Gheorghiu, Daniel Turică, Ionica Stan, Ștefan Negru, Loredana Streche, Gabriel Gorjanu - Gîlea, Grupul Vocal Bărbătesc Doruri Muscelene și Orchestra Doina Argeșului (dirijor, Cătălin Iancu). Moderatorul acestui spectacol va fi îndrăgita Mihaela Tatu, cea care le rămâne an de an alături argeșenilor la acest festival.

Evenimentul, care va dura exact ca în povești - vreme de trei zile, este organizat de Asociaţia VOCART, în parteneriat cu Primăria Corbeni şi Consiliul Judeţean Argeş, echipă la care se adaugă sponsorii generoși. Așa cum am menționat într-o ediție anterioară, nu vor lipsi meşteşugarii, care vor aminti și în acest an despre tradiţia autentică românească, dar nici concursurile care se bucură de mare popularitate, dovadă fiind numărul în creștere de participanți. Cât despre gastronomie, vă veți convinge singuri de priceperea celor invitați special ca să vă cucerească gusturile.

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.