Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 iulie 2022 10:53

Comuna Brăduleț, alimentată cu apă din banii economisiți prin plata salariului de viceprimar!

La începutul primăverii a fost emis ordinul de demarare a lucrărilor aferente proiectului de alimentare cu apă pentru anul 2022, în comuna Brăduleț. Iată că după numai 3 luni, a venit vremea ca cetățenii să se bucure de roadele acestui proiect, pe care edilul-șef Florin Iordache îl anunțase ca fiind prioritar, încă de la învestirea sa. Ca de altfel, dezvoltarea întregii infrastructuri (apă, gaze, canal, asfaltări). Totul pentru a le crea cetățenilor comunei pe care o administrează condițiile de trai de care nu au avut parte până acum...


Vă reamintim faptul că până în prezent nu a fost ales un viceprimar pentru atrăgătoarea comună de pe Valea Vâlsanului, dar acest lucru nu a fost nici pe departe un impediment în buna funcționare a actului de administrație și a dezvoltării localității. Fapt demonstrat de numeroasele lucrări executate, dezvoltarea comunei fiind în plină ascensiune. Ba mai mult, partea cea mai interesantă este că din banii economisiți prin neplata salariului de viceprimar se face o economie anuală, la bugetul local, de 74.880 lei, bani care vor fi direcționați pentru realizarea de branșamente gratuite pentru cetățeni la porțiunea de rețea de apă recepționată de curând! Se poate spune, mai în glumă, mai în serios, că prin absența de pe statul de plată, viceprimarul "pompează" banii de salariu în rețeaua de apă...
În altă ordine de idei, vă informăm că hotărârea privind construirea unei săli de educație fizică școlară - finanțare exclusivă prin CNI - (comuna Brăduleț nu plătește nimic!!!) a fost blocată de către consilierii locali astfel:


Voturi împotrivă - Evlampie Alecu, Ion Stan, Petre Tița, Ionuț Manolescu, Dragoș Bîrdici, Cristinel-Călin Panaitescu. Abțineri - Constantin Ancuța, Elena Mădălina Mihai. Voturi pentru: Maria Catrinescu, Nicolae Matei, Alexandru Iulian Filip. Prin urmare, primarul Florin Iordache invită cetățenii comunei Brăduleț, (singurii în măsură să decidă), duminică, 26.06.2022, ora 09.00, la Școala Galeșu, în vederea stabilirii oportunității construirii sălii de sport.


Vestea blocării proiectului a stârnit multă revoltă în rândul locuitorilor, care susțin că orgoliul politic al unora dintre consilieri se răsfrânge asupra copiilor localității. Chiar și unii dintre primarii argeșeni, actuali sau foști, au ținut să-și exprime punctul de vedere. "Bună ziua, dragi locuitori și aleși locali ai comunei Brăduleț. Am văzut această postare și reacțiile unor cetățeni la modul în care au ales să voteze consilierii locali proiectul de hotărâre pentru predarea amplasamentului la CNI în vederea construirii unei săli de educație fizică și sport. Nu vreau să intru în polemică cu nimeni și nici să fiu de partea cuiva, dar în calitate de fost primar al comunei Corbi știu cum stau lucrurile atunci când ai o oportunitate de finanțare pentru un proiect, oricare ar fi el, iar la dumneavoastră este vorba despre un proiect care e atât de mult așteptat de copii și de cadrele școlare.

Îmi permit să fac câteva observații și propuneri.
- acest teren a fost propus de la început către CNI și după evaluare a fost desemnat eligibil.
- acest teren a fost cadastrat și intabulat în cartea funciară pentru această sală .
- acest proiect a fost aprobat în lista sinteză și acum trece în faza a doua odată cu predarea amplasamentului .
- schimbarea amplasamentului presupune o nouă corespondență cu CNI-ul și reluarea unor etape parcurse deja (verificarea eligibilității acestuia cu rezerva să nu fie acceptat).
- întocmirea unui nou cadastru și a unei noi cărți funciare care înseamnă timp și bani .
- timpul de așteptare pentru a relua și parcurge etapele de mai sus și a ajunge la stadiul actual poate fi foarte mare pentru ca sunt foarte multe solicitări și personalul insuficient, dar mai ales când vor vedea că lucrurile nu au funcționat bine, culmea din partea beneficiarului .
- în acest moment în care dumneavoastră nu reușiți să vă înțelegeți, alte primării din țara depun solicitări și documente pentru proiectele lor ceea ce este în detrimentul celor care se mișcă încet.


- acest proiect trebuie privit ca pe o oportunitate și care trebuie să poarte semnătura tuturor, de la primar, consilieri locali, cadre didactice, până la părinți și copii.
- purtați negocieri și discuții cât mai discrete și ajungeți la o înțelegere pentru a debloca proiectul.
- dacă votați sau vă opuneți acestui proiect nu-i faceți nici servicii și nici deservicii primarului, dar vor avea de suferit copiii.
- cu cât se tergiversează mai mult, cu atât termenul se mărește ținând cont că bugetul este unul limitat și proiectele sunt finanțate pe criteriul primul sosit, primul servit. Iar vremurile de astăzi nu ne dau certitudinea că și la anul sau peste doi ani se vor mai finanța aceste proiecte.
- organizați o nouă ședință extraordinară cât mai repede și repuneți proiectul pe ordinea de zi și dacă acesta o să pice din nou la vot înseamnă că sala de sport nu este prioritară și necesară.
- votați din conștiință și nu din orgoliu sau din ce vă influentează unul sau altul. Fiți demni și nu va lăsați manipulați de alții", a transmis fostul primar al comunei Corbi, Virgil Baciu.


În această speță și-a exprimat părerea și edilul-șef al comunei Domnești, Doru Smădu, care a afirmat că "atunci când ai posibilitatea de a construi o sală de sport cu bani de la guvern iar ambițiile politice sunt pe primul loc, nu mai există loc de comentarii! Păcat, mare păcat!!!".

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.