Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 22 mai 2022 19:37

Proiectele din comuna Tigveni continuă

După ce administrația localității a primit bani de la Consiliul Județean Argeș pentru înlocuirea grupului de alimentare cu apă din Bălilești, dar şi pentru extinderea Grădiniței Tigveni, lucrările continuă și pe alte planuri. Am discutat cu primarul comunei Tigveni, Constantin Smeu, iar acesta ne-a declarat că pe lângă munca specifică perioadei de primăvară, s-au depus și proiecte pe PNRR.

„De curând am depus câteva proiecte prin PNRR benefice locuitorilor din localitate. Sunt mai multe, dar printre cele mai importante se numără microbuzele nepoluante, dar și proiectul de extindere a sistemului video pentru că vrem să montăm camere de luat vederi. Totodată, am depus și pentru extinderea rețelei wireless, dar și pentru mobilier urban. De asemenea, un proiect foarte important este acordul de parteneriat cu comunele Sălătrucu și Cicănești pentru înființarea rețelei de gaze naturale. Este o listă mai amănunțită și fiecare lucrare va ajuta la modernizarea comunei Tigveni și la îmbunătățirea traiului tuturor cetățenilor noștri”, ne-a spus edilul șef.

Cum Sărbătorile Pascale sunt foarte aproape, șeful administrației publice locale ne-a mărturisit că s-au luat măsuri pentru curățenie, astfel derulându-se o campanie de ecologizare la Tigveni. „Am avut o astfel de campanie destul de recent, organizată în parteneriat cu Ocolului Silvic Șuici și plănuim să mai desfășurăm încă două foarte curând. În rest, lucrurile merg destul de bine. Continuăm ceea ce am început și sperăm că totul va merge în aceeași direcție. Facem tot ce putem pentru a avea o comună cum ne dorim să fie atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici”, a concluzionat primarul Constantin Smeu.


De asemenea, zilele trecute, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, a organizat și Concursul Județean de Creație Literară „Bucuriile Copilăriei”, ediţia a VII-a la Școala Gimnazială „Gabriel Marinescu”, Tigveni, Structura Bîrsești. Evenimentul a fost unul deosebit și a surprins talentul și munca a peste 200 de elevi din școlile argeșene. Activitatea educativă a rememorat inocența copilăriei, ocrotită de către părinți și bunici.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.