Om bogat, om sărac - în administraţia municipală din Curtea de Argeş: Mădălin Ion Marinescu, unul dintre bogaţii din legislativul municipal!
Aleşii locali au intrat în ultimul an al actualului mandat. Cei mai mulţi dintre ei şi-au găsit ritmul necesar îndeplinirii sarcinilor încredinţate de cetăţeni şi se străduiesc să nu-i dezamăgească în ceea ce priveşte gospodărirea treburilor comunităţii. Acum trei ani lansam acest serial prin care prezentam starea materială a aleşilor, dar şi a funcţionarilor publici. Toţi sunt obligaţi prin lege să depună declaraţii de avere şi de interese până la data de 15 iunie a fiecărui an. Există, de asemenea, şi obligaţia funcţionarilor angajaţi ai administraţiei municipale de a le afişa pe site-ul primăriei. Sub hărţuiala presei, chiar şi cei mai reticenţi se conformează obligaţiilor legale de a nu-şi ascunde starea materială. Partea bună pentru cetăţeanul de rând este aceea că poate vedea cum evoluează un ales local în mandat - din punct de vedere al averii şi intereselor - dar şi cum iese. Dacă descoperiţi că au omis în declaraţiile făcute publice "cu voie au fără de voie" ceva ori că au trecut sub tăcere anumite aspecte, aşteptăm să le semnalaţi public, ca să ne facem cu toţii o idee completă despre seriozitatea şi bunele intenţii de care sunt animaţi aceşti oameni. Nu de alta, dar dacă ascund adevărul pot fi acuzaţi de fals şi uz de fals în acte publice, pentru că sunt plătiţi să fie în slujba cetăţenilor, nu să-i înşele!

Vicepreşedintele PNL Curtea de Argeş reprezintă cu adevărat tipul liberalului întreprinzător, care nu are motive să-şi facă griji vizavi de ziua de mâine. Scurt şi la obiect, poate fi caracterizat ca un om realizat din toate punctele de vedere, fapt dovedit prin declaraţiile de avere şi de interese depuse şi înregistrate sub nr. 1/20.05.2019. Anul 2015 a fost unul dintre cele mai profitabile pentru Mădălin Marinescu şi poate fi pus sub semnul moştenirilor, care au pus pietre solide la temelia averii familiei sale. Terenurile reprezintă o componentă importantă a acesteia. Astfel, la intravilanul în suprafaţă de 349 mp, situat în comuna Tigveni, cumpărat cu soţia, Iulia Maria, în 2012, s-au adăugat alte suprafeţe moştenite 3 ani mai târziu, după cum urmează: 3.265 mp agricol, la Băiculeşti/Marineşti, din care deţine 37,50%, restul revenindu-i Georgetei Marinescu; 2.405 mp agricol, la Băiculeşti/Cernele, un intravilan de 1.000 mp la Băiculeşti/Marineşti (punctul Acasă) - obţinut în aceleaşi condiţii şi deţinând aceleaşi cote; un teren forestier în suprafaţă de 10.000 mp, la Băiculeşti/Dealul Greci şi altul la Băiculeşti/Pădure, de 2.600 mp, din care stăpâneşte câte 25%, restul revenindu-le Georgetei (8,34%), Elenei şi lui Gheorghe Marinescu (fiecare câte 33,33%); un intravilan de 2.822 mp la Băiculeşti/Marineşti, din care i-a revenit 75%, restul aparţinându-i Georgetei Marinescu; un agricol de 3.344 mp la Băiculeşti/Cernele - idem 75%-25% cu ruda sa; un intravilan de 1.752 mp obţinut în anul 2016, la Curtea de Argeş, printr-un contract de schimb, pe care-l stăpâneşte 100% şi altul de 450 mp, la Sulina - în aceleaşi condiţii. Acestor suprafeţe li s-a adăugat cea de 1.282 mp, pe care a obţinut-o soţia sa prin donaţie în anul 2017, pe care-l stăpâneşte integral. Totalul suprafeţelor deţinute de familia lui Mădălin Marinescu este de 29.269 mp (aproape 3 ha), din care intravilan 7.655 mp, agricol 9.014 mp şi forestier 12.600 mp. Asta nu-l face un latifundiar, însă nu poate fi chiar neglijat!
Mădălin Marinescu stă bine şi la categoria "Clădiri", la care a contribuit substanţial acel an 2015 prin moştenirile primite. La momentul respectiv, deţinea împreună cu Iulia Maria un apartament în suprafaţă de 57 mp, pe care-l cumpăraseră în anul 2000 şi două spaţii comerciale, tot în municipiu, de 70,69 mp, respectiv de 11,84 mp, achiziţionate în 2004 şi 2013. Moştenirile din 2015 i-au rotunjit patrimoniul cu: două apartamente - unul de 66,83 mp şi celălalt de 62,78 mp, ambele în Curtea de Argeş, din care deţine 37,50%, restul revenindu-i Georgetei Marinescu; cu aceleaşi cote, i-au intrat în stăpânire la Băiculeşti o casă în suprafaţă de 149 mp, un garaj şi un atelier - fiecare de câte 93 mp. Familia Marinescu mai deţine în Oraşul Regal din anul 2016 o casă de peste 130 mp, obţinută printr-un contract de schimb, titular fiind Mădălin şi o altă casă, de 69 mp, dintr-o donaţie făcută pe numele Iuliei Maria. Motorizarea auto este, de asemenea, semnificativă, punctând prin două automobile - Audi A6 şi Volkswagen Polo, ambele fabricate în 2012 - o autoutilitară Nissan Patrol, din 1989, o remorcă marca Umbra Rimorchi (2007), un Jet-ski Honda R12X (2008) şi o Dacia 1300, fabricată în 1972.
De remarcat ar fi faptul că familia Marinescu n-a tezaurizat opere de artă, bijuterii sau alte obiecte din categoria lux, nu are datorii şi nu excelează nici la depunerile bancare. "Banii albi pentru zile negre" puşi la păstrare nu au un total de speriat, dar nici de trecut cu vederea. Sumele declarate - fără numele băncilor au următoarele solduri: 6.238,14 lei + 20.172,10 + 773,12 lei (depuneri din anul 2014); 12.126,34 lei + 5.489,34 lei + 120,96 lei + 143,76 euro (din 2016). Mădălin Marinescu a realizat însă câteva plasamente, deţinând acţiuni sau părţi sociale la SCM ARGCOMS (31, în valoare de 3.100 lei) şi la firmele proprii, din Curtea de Argeş - S.C. MMI ENERGY TOTAL SERVICII S.R.L., unde deţine 98% din acţiuni, în valoare de 44.100 lei şi S.C. VIBO ENERGY SYSTEMS S.R.L., unde are 50% din acţiuni, valoarea acestora fiind de 22.500 lei. De luat în calcul sunt şi împrumuturile pe care le-a acordat în nume personal: 32.000 lei + 101.900 lei + 28.000 lei + 40.000 euro.
Veniturile realizate de către familia Marinescu în anul 2018 impun respect prin valoare. Din cele salariale, Mădălin a obţinut 22.862 lei, la care s-a adăugat indemnizaţia de consilier local în sumă de 13.996 lei, plus dividendele de 9.300 lei. Soţia, Iulia Maria, a obţinut ca venituri salariale 22.862 lei + 137.612 lei. Bugetul familiei s-a rotunjit cu suma de 57.212 lei obţinută din cedarea folosirii unor bunuri (închirieri), după cum urmează: 9.771 lei + 2.792 lei + 1.369 lei + 12.121 lei + 17.918 lei + 9.941 lei + 3.300 lei. Din aceeaşi sursă, soţia a obţinut anul trecut 13.932 lei (9.771 lei + 2.792 lei + 1.369 lei). În declaraţia de interese depusă, Mădălin Marinescu a trecut faptul că este administrator la firmele proprii, de unde a obţinut cu soţia beneficii de câte 17.248 lei şi funcţia de vicepreşedinte al PNL Curtea de Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
