Pentru anul 2019, comuna Corbi se va baza pe un buget de 5.801.200 lei

Acesta a fost adoptat în şedinţa desfăşurată în data de 12 aprilie şi n-a fost deloc uşor de întocmit, pentru că edilii s-au străduit să asigure stabilitate între capitolele bugetare, în condiţiile în care a crescut presiunea prestaţiilor sociale transferate de la stat la UAT-uri. "Valoarea totală a bugetului adoptat este de 5.801.200 lei. În cifre absolute este mai mare decât cel precedent, dar în fapt nu este chiar aşa. În definitivarea bugetului am pornit de la venituri proprii prezumate la 1.556.000 lei, la care s-au adăugat sume defalcate din TVA de 2.793.000, respectiv 1.852.000 lei pentru echilibrare, la care s-au mai adăugat cote defalcate din impozitul pe venit de 603.000 lei, precum şi alte sume de echilibrare, respectiv 662.000 lei. Din aceşti bani ne-am îndeplinit în primul rând obligaţia asigurării <<Funcţionării>>, aşa cum stabileşte legea. Astfel, la cheltuielile de personal - salariile angajaţilor primăriei - am alocat 1.878.000 lei. Tot de la bugetul propriu - după cum spuneam - din acest an acoperim prestaţiile sociale. Astfel, pentru acoperirea contractelor de muncă ale celor 40 asistenţi ai persoanelor cu handicap am alocat 1.701.000 lei şi 270.000 lei pentru persoanele cu handicap indemnizate direct. Pentru alte ajutoare sociale, cum ar fi încălzirea locuinţelor pe timp de iarnă am pus deoparte 29.000 lei, la care s-au adăugat vreo 5.000 lei pentru asigurarea combustibilului microbuzului cu care se asigură deplasarea copiilor la Centrul <<Sf. Paraschiva>> din comuna Pietroşani. După cum se ştie, de câţiva ani de zile, noi am adoptat o hotărâre de consiliu local prin care am urmărit să stimulăm natalitatea, astfel că am premiat naşterile copiilor la Corbi cu câte 1.000 lei. Spre bucuria noastră, acest model a fost preluat şi de alte localităţi... Pentru acest scop am alocat suma de 10.000 lei, în bugetul din acest an, la care am alăturat 50.000 lei ajutoare de înmormântare pentru persoanele decedate fără aparţinători sau cu urmaşi lipsiţi de resurse financiare care să le permită ceremonii creştineşti decente...
Am avut marea bucurie ca aleşii noştri să primească favorabil o propunere prin care urmărim să scădem rata abandonului şcolar printr-un stimulent financiar de câte 100 lei de cursant de la grădiniţă, până la clasa a IV-a. Aceste premieri se vor face condiţionat de un număr minim de absenţe de la şcoală, pe care-l vom stabili împreună cu cadrele didactice din localitate. Suma alocată în acest scop în buget nu este una impresionantă, având valoarea de 67.000 lei, dar reprezintă un început pe care ne-am dori ca din anii următori să-l generalizăm de la nivelul primar la cel gimnazial. Din ceea ce am avut la dispoziţie, am alocat bani la cheltuielile materiale şi pentru reparaţiile unor drumuri. Practic, la <<Dezvoltare>> pornim doar cu 400.000 lei şi cu speranţa că măcar o parte din proiectele pe care le-am depus pe PNDL să fie finanţate, pentru că altfel vom intra într-o stagnare investiţională...", a concluzionat primarul Virgil Baciu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
