Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 25 mai 2026 04:33

Balastări, plombări şi decolmatări executate de SPGC

Conform raportului-bilanţ prezentat de directorul Ioan Ghiţă conducerii administraţiei municipale, în cursul anului trecut Serviciul Public de Gospodărie Comunală - Formaţia "Întreţinere şi Reparaţii Străzi" a avut în 2014 o activitate bogată, în ciuda dificultăţilor create de condiţiile meteorologice mai puţin favorabile din cauza ploilor foarte frecvente, care au provocat şi destule alunecări de teren în mai multe zone ale municipiului. Viiturile au impus vaste şi complexe lucrări de decolmatare a văilor (excavat, încărcat şi transportat aluviuni), care au însumat un volum de 721 mc.

Inundaţiile, ca şi alunecările de teren înregistrate începând din primăvară au impus efectuarea multor reparaţii stradale (balastări) pentru care s-au folosit 560 t material. În ceea ce priveşte plombările cu asfalt (inclusiv cu plombarit), s-au executat pe o suprafaţă de 157 mp. Vom reveni cu amănunte asupra reparaţiilor executate pe străzile Plopiş, Progresului,  Fabricii, Vlad Ţepeş, Industriei, Sân Nicoară, Marina, Poştei, I.L Caragiale şi Valea Doamnei.

 

 

 

Pin It