La Spitalul Valea Iaşului nu este carantină, dar se respectă regulile de siguranţă!

La Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei" Valea Iaşului, directorul Florentina Matei nu face rabat de la regulile stricte care se cer respectate pentru siguranţa pacienţilor şi a personalului care-şi desfăşoară activitatea în această unitate. Chiar dacă unii vizitatori se plâng că nu au acces liber şi nestingherit în spital, conducerea ne-a precizat că nu este vorba despre carantină, ci pur şi simplu se respectă măsurile de restricţionare a accesului aparţinătorilor, cu atât mai mult cu cât unitatea prezintă risc biologic. "Vizitatorii intră câte unul şi au dreptul să stea cu pacienţii cel mult 10 minute, purtând calţete, halat şi mască. Totodată, este obligatoriu ca aceştia să respecte măsurile care se impun privind infecţiile asociate asistenţei medicale", a precizat managerul Florentina Matei. Vom reveni cu detalii în ediţiile noastre viitoare!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
