Târgul de vechituri a ajuns în pragul falimentului: din WC-urile fără uşi, ocupanţii îşi pot face semne obscene cu pescarii de peste râu!
Târgul săptămânal de la Curtea de Argeş şi-a pierdut drastic farmecul de altă dată în ceea ce priveşte sectorul de "vechituri", adică haine şi încălţăminte second-hand... În ultima vreme, clienţii au devenit un lux pentru vânzătorii care vin miercurea şi joia ca să câştige o pâine din comerţul acesta numit de străini "ecologist". Motivul nu ar fi acela că argeşenii s-ar fi îmbogăţit peste noapte şi acum s-ar duce să facă shopping numai la mall, având pretenţii de haine de marcă, scumpe şi dichisite. Practic, comercianţii din târg sunt sabotaţi la sânge de buticurile second-hand din oraş, deschise zi de zi, care sunt mult mai comode, mai practice şi mai ofertante. Concret, acolo preţurile sunt de regulă mai mici decât în târg, unde - cu excepţia produselor "la grămadă", propuse spre vânzare la preţuri unice de 1, 2 sau 5 lei - găseşti haine sau încălţări care, deşi nu sunt noi, ating deseori niveluri de preţuri nesimţite.
Gioarse prezentate drept chilipiruri
Comercianţii au învăţat să speculeze pe spinarea brumei de clienţi pe care o mai au, fiindcă - decât să plece acasă cu buzunarele goale - mai bine încearcă să sară în faţă cu preţuri piperate şi ţin de ele cu dinţii. Este o întreagă luptă pentru supravieţuire, dar am întâlnit deja tot mai mulţi clienţi scârbiţi de scorurile din târg. "Le vând ăştia ca la mall, pun nişte preţuri de mai bine te duci şi-ţi iei noi!...", murmura în barbă o doamnă aparent înstărită care "bântuia" joi printre mese. Concret, dacă vreţi cămăşi bărbăteşti, sub 15 lei bucata nu veţi găsi, iar cele care sunt "aproape" noi (cum le recomandă comercianţii) ajung şi la 25-30 lei. Blugii, indiferent de sex, de asemenea, variază, ca preţ, de la 20 la 65 lei, în funcţie de numărul de purtări "vizibile", dar şi de model ori de firmă. Rochiile urcă vertiginos şi spre 80 lei - dacă sunt de seară, confecţionate din tul sau satin, bluzele iau startul pe la 10 lei şi se întind şi ele spre la 25-30, hanoracele se vând şi cu 45 lei, iar puloverele ating şi ele scoruri "înfricoşătoare" de 30-40 lei. La capitolul gecilor, preţurile urcă şi la 100-130 lei, în funcţie de ce preferinţe are clientul. Fireşte că veţi găsi aceleaşi categorii de produse şi la preţuri de 5-10 lei, dar calitatea şi aspectul lasă de dorit... Ghetele erau puţine şi se vindeau cu 65-85 lei, însă pantofii, stil casual sau stiletto, îi puteţi lua şi cu 40-45 lei, fiindcă li s-a cam dus sezonul. Adidaşii rămân constant calul de bătaie şi, indiferent de sezon, se vând scump, cu preţuri care ajung şi la 100 lei. Şi aici, la "grămadă", veţi găsi tot felul de "scoverguţe" la 10 lei sau vândute pe modelul "2 perechi la 15 lei"...
"La omul sărac, şi boii mor în jug!..."
Cam aşa s-ar putea rezuma situaţia de către cineva care observă că nici oferta nu mai este ca altădată. În mod evident, numărul vânzătorilor se tot împuţinează, mai ales în rândul celor ce aduc încălţăminte, care sunt chiar rari. Acum se poate spune că a cam început să le sece sămânţa, căci mai pot fi găsiţi la câte o masă de la intrare, una şi-o grămadă pe la mijloc şi alte 3-4 în capătul oborului, unde se practică - de asemenea - preţuri destul de mari. Marfa nu era prea strălucită joia trecută, asta şi fiindcă ce a fost mai de "Doamne-ajută" se poate să se fi vândut încă de miercuri, însă - din câte am înţeles - nu s-a trecut serios la oferte serioase pe articolele de sezon. Comercianţii în mod evident speră să-şi lichideze stocurile, să mai scape de cele de vară, fiindcă altfel, până anul viitor, vor mucegăi prin magazii, poduri ori cine mai ştie prin ce locuri improprii de depozitare. Asta pentru că la calitatea destul de incertă a mărfurilor purtate deja, investiţia în imaginaţie şi inteligenţă nu se prea justifică! Comercianţii din târgul săptămânal susţin că sunt incapabili să mai facă faţă concurenţei magazinelor de pe bulevard, care vând haine la mâna a doua aşezate frumos pe umeraşe sau pe manechine, cu preţuri fixe şi cu atât mai atrăgătoare cu cât dau impresia că ar fi parte a unor stocuri primenite săptămânal, dacă nu chiar mai devreme. "Noi avem aici munţi de haine! Cine stă să le aşeze pe umeraşe, să le îmbrace pe manechine şi să le expună ca-n vitrinele de pe Dorobanţi?... Oamenilor li se pare mai comod să se ducă în magazine, să stea în condiţii, la umbră, să aleagă pe culori, să le probeze în cabine cu oglinzi mari, chiar dacă acolo nu pot negocia preţurile cum o fac cu noi. Aici, cei care mai vin, scurmă în grămezile cu preţuri unice, doar-doar or mai găsi ceva care să le ia ochii, că' alea împachetate frumos li se par scumpe...", ne-a spus un alt comerciant, de la jumătatea târgului, acolo unde oferta este mai diversificată.
WC medieval pentru târgul din "Capitala turismului românesc"!
Şi, dacă tot a venit vorba despre condiţii, vânzătorii de la intrarea în târg ne-au tras de mânecă ca să ne arate minunea de toaletă: "Veniţi, doamnă, să vedeţi cum ne facem semne obscene cu pescarii de peste râu!". Concret, am constatat cu stupoare că WC-ul construit din BCA-uri, pe model turcesc, aproape că le imită pe cele din glumele cu olteni, adică o groapă şi doi pari - unul de care să se ţină utilizatorul şi celălalt ca să se apere de câinii vagabonzi. Şi totul fiindcă nu are uşă!... S-ar zice că proiectantul a fost fie în criză de inspiraţie, fie beat - dacă nu s-a apelat la un plan de acum câteva sute de ani. Latrina fie n-a fost prevăzută cu uşă, fie n-au ajuns banii pentru asemenea lux inutil. Spiritul practic a impus o plasare cu scop de mobilare pe malul Râului Argeş, cu deschidere spre locul de unde răsare soarele şi cu aerisire naturală 24 din 24 ore. Cum nu se percep taxe de folosire, s-a considerat - probabil - că jenele nu-şi au locul, mai ales dacă nu dau bilete curioşilor perverşi... Vecinii de peste râu - locuitorii de pe Daniel Sterescu - dacă fac un mic efort, au vizibilitate din curţi direct între picioarele celor care-şi satisfac acolo necesităţile fiziologice. Iar pescarii sunt şi mai "favorizaţi" de privelişte... Fireşte că unii utilizatori mai pretenţioşi s-au văzut nevoiţi să mai agaţe câte un cearceaf sau vreo folie neagră care să le asigure intimitatea. Destui însă s-au mulţumit cu bogatele tufe de urzici de pe lângă "invenţiile" gestionate de SPPTO, care dovedesc cât de îngrăşat bio este solul din jur, pe care s-a croit o potecă nu foarte largă, căci terenul intravilan e scump în Oraşul Regal. N-ai unde te spăla pe mâini, nici vorbă de tras apa "după" - de unde şi mirosul pestilenţial din zonă şi armatele de muşte insistente, care-şi afirmă existenţa şi poate-şi cer şi ceva drepturi...
Am plecat uluiţi de toate ciudăţeniile întâlnite peste râu, deşi am remarcat că, în general, oamenii fac eforturi să menţină curat acolo prin spaţiul destinat târgului. Asta pentru că n-am văzut nici rahaţi prin jur, nici hârtie (igienică sau de ziar) aruncată la întâmplare, nici dâre de urină pe pereţii exteriori, dar nici urme vizibile de grijă faţă de buna gospodărirea a spaţiului din partea celor ce percep taxe de închiriere ca pentru un comerţ ultracivilizat...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
