Caravana medicală "Uniţi sub tricolor prin Sănătate" pleacă la drum de la Brăduleţ!
În acest iunie torid va demara un generos proiect la nivel naţional aprobat şi susţinut de Direcţia Medicală a Ministerului Apărării Naţionale. Dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, acesta se va desfăşura în perioada iunie-decembrie 2018. Caravana medicală "Uniţi sub tricolor prin Sănătate", desfăşurată de Spitalul Militar de Urgenţă Piteşti "Ion Jianu" în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea, va ajunge sâmbătă pe Valea Vâlsanului, în comuna Brăduleţ. Echipa medicală complexă condusă de către directorul unităţii, colonelul medic Alexandru Gigel Guiţă, îşi va stabili centrul operativ la Căminul Cultural din satul Galeş, unul din cele 9 ale localităţii cu circa 2.000 locuitori. Acolo îi va primi pe cetăţenii care pot beneficia gratuit de control medical în regim ambulatoriu şi care vor primi recomandările de rigoare şi, eventual, şi scrisorile medicale.
"Mie nu-mi rămâne decât să le mulţumesc celor care s-au gândit la comuna noastră şi au selectat-o pentru demararea acestui program naţional. Este o onoare pentru comunitatea locală şi, de ce să nu recunoaştem, un mare sprijin pentru locuitorii printre care se găseau destui care n-ar fi avut posibilitatea să facă nişte controale medicale complexe gratuite. Sâmbătă, între orele 08.00 şi 16.00, cât timp vom găzdui caravana medicală la Galeş, oamenii vor putea beneficia de prezenţa unor medici specialişti reputaţi din domenii precum cardiologie, chirurgie, ORL, neurologie, psihologie sau medicină de familie. Este o ocazie care trebuie fructificată de consăteni, pentru că se ştie cât de preţioasă este sănătatea atât pentru fiecare familie, dar şi comunitate sau pentru întreaga ţară. Tocmai de aceea, acest program aplicat de MApN la nivel naţional trebuie salutat şi susţinut de toţi cetăţenii", a declarat primarul Evlampie Alecu, care era destul de preocupat de urgentarea lucrărilor de refacere a drumurilor afectate de ultimele viituri, situaţie presantă pentru edilii confruntaţi cu nerăbdarea cetăţenilor care sunt în desfăşurarea muncilor de vară ce necesită căi de acces în bună stare de funcţionare, inclusiv spre proprietăţile din câmpuri.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
