Teroare pe Valea Argeşului: urşii atacă gospodăriile din Corbeni şi oamenii din Arefu!
În noaptea de duminică spre luni, una dintre gospodăriile aflate în apropierea izlazului din satul Corbeni a fost ţinta atacului urşilor. Contactat telefonic, viceprimarul comunei, dr. Petre Nedelea, ne-a declarat de la Craiova, unde se află la un curs: "După cum ştiţi, în toamna trecută am avut mari necazuri cu urşii pe Valea Argeşului. În timpul iernii s-au mai potolit atacurile lor asupra gospodăriilor sătenilor, poate şi din cauza faptului că au fost la hibernare. De două săptămâni, însă, au fost reluate şi se manifestă cu un tupeu din ce în ce mai mare. Oamenii sunt speriaţi, fac apel la autorităţi şi personal am fost sunat de zeci de ori în această perioadă de proprietarii disperaţi că nu au cum să-şi apere gospodăriile de foamea manifestată de fiarele pădurii, deşi au apelat şi la sprijinul jandarmilor. Şi dumnealor, ca şi noi, sunt legaţi de mâini şi de picioare de prevederile legilor care protejează animalele. Azi noapte, de pildă, a fost atacată gospodăria unei femei, Tia lui Milică - aşa cum este cunoscută în sat. Din câte am fost informat, se pare că ar fi vorba despre o ursoaică, mamă a doi pui, care după ce i-a rupt gardul, a intrat în curte unde i-a mâncat cei doi câini de pază şi a încercat să pătrundă şi în grajdul în care avea vaca. Biata femeie zicea că dacă-i omora vaca, nu mai avea de ce să trăiască nici ea!... Să vă mai spun şi că în altă noapte, tot urşii au ajuns pe sala casei unui alt gospodar şi şi-au făcut acolo nevoile, de parc-ar fi vrut să ne sfideze pe toţi, dându-ne de înţeles că aşa se întâmplă în satele fără câini?... Primăria a făcut toate demersurile legale pentru rezolvarea problemelor, dar - după cum se vede - suntem departe de a putea asigura gospodăriile sau vieţile oamenilor. Personal mă tem ca nu cumva, în cazul în care nu se va interveni decis, să înregistrăm şi cazuri de oameni sfâşiaţi de urşi, aşa cum s-a mai întâmplat la noi în urmă cu câţiva ani. Nici nu mai ştim unde şi cui să mai cerem ajutorul pentru a evita distrugerile şi eventualele pierderi de vieţi omeneşti..."
Temerile viceprimarului Nedelea de la Corbeni au acoperire reală în fapte, confirmată şi de primarul arefean Gheorghe Stoican, care s-a confruntat anul trecut cu repetate atacuri ale acestor jivine asupra gospodăriilor consătenilor. Dumnealui ne-a informat azi dimineaţă, după ce-şi petrecuse noaptea în zona de intervenţie la incendiul de la Cetatea Poenari că, săptămâna trecută, localnicul octogenar Constantin Străuţ a căzut victimă a unui atac al ursului, pe când se afla cu oile la păscut. Se pare că datorită gravităţii rănilor suferite, bietul om a fost transferat la un spital din capitală. "Nici prefectul Emilian Dragnea şi nici şeful de la Direcţia Silvică, ing. Armand Chiriloiu, nu pot să facă mare lucru...", a concluzionat trist primarul, care a fost totuşi destul de reţinut în afirmaţii şi s-a ferit să folosească termeni mai duri, de genul "Am ajuns la mila fiarelor pădurii...", la care sătenii ajunşi în pragul disperării nu se sfiesc să apeleze.
Iată că pe frumoasa vale a Argeşului, localnicii trăiesc la cea mai înaltă tensiune, căci nu era de ajuns reluarea atacurilor urşilor, deoarece duminică a izbucnit un incendiu în zona Cetăţii lui Vlad Ţepeş de la intrarea în Defileul Argeşului, cu care pompierii se luptau din greu la ora la care se scriau aceste rânduri.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
