Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 16:06

Dezinteres şi lipsă de respect: Curtea de Argeş, oraşul deznădejdii!

Despre problemele mai mici sau mai mari, cu care se confruntă urbea noastră, am scris de nenumărate ori, însă în fiecare zi apar altele noi. Astăzi atragem atenţia municipalităţii asupra unui subiect cu atât mai dureros cu cât dă semne de permanentizare: dezinteresul şi lipsa de respect faţă de contribuabilii care îşi plătesc la timp taxele şi impozitele, asigură locuri de muncă pentru argeşeni şi drept compensaţie, întâmpină piedici în desfăşurarea activităţii lor.   Nu odată, spălătoriile au fost închise, barurile, terasele şi pensiunile au pierdut o parte din clienţi şi totul din cauza lipsei apei!
Reclamaţii repetate, probleme nerezolvate
Despre societatea subordonată Consiliului Local, AQUATERM, furnizorul de apă şi canal din Curtea de Argeş, cât şi despre directorul său, publicaţia nostră a scris de multe ori, astfel că nu o să mai revenim asupra acestui subiect. Trebuie însă să le reamintim aleşilor locali faptul că în timpul campaniei electorale din 2012 nu numai că se angajau care mai de care să nu crească tarifele la apă şi canal, dar şi să rezolve problema calităţii şi bunei funcţionări a societăţii. Ce s-a ales din acele promisiuni, vedem de câte ori rămânem fără lichidul vital. Şi, ca un făcut, totul se întâmplă parcă numai la zile mari - de Paşte, de Înălţarea Domnului, etc  - scoţându-i din minţi pe abonaţi!
În week-end-ul de Rusalii, apa a fost oprită fără niciun avertisment, astfel că şi activitatea din unităţile de alimentaţie publică a fost îngreunată sau chiar întreruptă. „Duminică apa s-a oprit din nou fără să fim anunţaţi, cu toate că aveam în desfăşurare un eveniment cu aproximativ 40 de persoane. De asemenea, aveam şi turişti cazaţi la pensiune. Din cauza lipsei apei curente ni s-au eliberat 3 camere! Oaspeţii au plecat fără să plătească, reproşându-ne că după o zi de plimbare nu pot face duş. M-am simţit jignită şi umilită de ceea ce s-a întâmplat! Am vrut să facem din această pensiune un etalon pentru Curtea de Argeş”, ne-a mărturisit Elena Grecu, proprietarul pensiunii „Casa Domnească”, continuând: „Şi anul trecut ne-am confruntat cu o astfel de problemă, am făcut o sesizare pe care am depus-o la primărie, însă nu a fost luată vreo măsură. Acum vom face o nouă sesizare, pe care o vom duce primarului. Trebuie făcut ceva pentru acest oraş, pentru ca noi, cei care muncim, să ne putem desfăşura activitatea în condiţii decente. Nu cerem nimic pentru noi, vrem doar condiţii civilizate în acest oraş”.
Proprietarul pensiunii spune că nu are ce să le reproşeze salariaţilor de la AQUATERM, deoarece i-au explicat de fiecare dată ce se întâmplă şi au estimat corect cât va dura avaria.
„Nu Bolovan este vinovat!”
Aceasta este opinia exprimată de către primarul Nicolae Diaconu. Dumnealui l-a disculpat pe directorul general de la AQUATERM: „Spun asta deoarece avem mari necazuri făcute de CEZ, de care depindem în totalitate. În zona staţiei de apă de la Cerbureni, ca şi la cea de la Oeşti, instalaţiile de distribuţie sunt foarte vechi şi, la fiecare furtună mai serioasă, cedează. Aşa s-a întâmplat şi duminică, atunci când - după câte am înţeles - a cedat un transformator. Pompele noastre n-au mai fost alimentate o perioadă de timp şi de aici dezagrementele cetăţenilor rămaşi fără apă. CEZ trebuie să facă investiţii de modernizare a instalaţiilor de distribuire a energiei electrice!”
Trăim într-un oraş istoric, de o frumuseţe aparte. Ne este drag pentru că el înseamnă ACASĂ. Sunt însă şi momente în care trăim senzaţia de revoltă din cauza indiferenţei cu care sunt tratate nevoile argeşenilor, ale oamenilor simpli. Despre problemele cu care se confruntă aceştia, cotidianul nostru scrie aproape zilnic. Unele se rezolvă, altele rămân în aşteptare. În ultima perioadă însă, s-ar zice că nemulţumirile cetăţenilor s-au înmulţit. „Eu sesizez o neregulă care se tot repetă. Noi, cei care ne achităm la timp taxele şi impozitele, avem pretenţia justificată să ni se respecte drepturile. Problema este a celor care conduc acest oraş, de la care cer să-şi facă datoria: vrem să avem apă curentă, străzi care să nu fie rupte şi servicii de calitate în toate domeniile!” - a concluzionat Elena Grecu, convinsă că întruneşte asentimentul majorităţii concitadinilor. Dvs. ce credeţi?...

Pin It