Panţeru, primarul comunei cu cel mai mare venit pe cap de locuitor din Argeş: "Secretul reuşitei de la Ciofrângeni este munca oamenilor!"
# În 2016, venitul pe cap de locuitor a depăşit 7.200 lei
Florin Dorin Panţeru este unul dintre primarii cu vechime, care s-a remarcat prin hărnicia şi priceperea cu care a administrat comunitatea locală încă din anul 2000, când a câştigat primul mandat. La acea vreme, oamenii aveau o sumedenie de probleme cu care se confruntau, începând de la drumurile prăpădite şi sfârşind cu lipsa alimentării cu apă, cu localurile de şcoli şi cămine culturale părăginite. Emblema localităţii - sediul administraţiei publice locale - intrase în folclorul zonal sub numele de "primăria de doi lei". Iar supranumele nu şi-l datora statuilor ferocilor prădători ce vegheau intrarea, ci mai degrabă stării de degradare a clădirii, în care cucoanele mai cochete care riscau să meargă pentru rezolvarea unor probleme n-aveau nicio siguranţă că vor ieşi cu tocurile la pantofi întregi. Şi asta pentru că duşumeaua era putredă şi se unduia ca o saltea cu apă sub picioare, silindu-i pe şoareci să-şi caute adăpost prin cotloane mai ferite.
Diferenţa este acum evidentă atât în infrastructura rutieră, cât şi în cea care ţine de alimentarea cu apă sau de şcoli, cămine culturale şi primărie. Cine-a lipsit câţiva ani buni din ţară şi ar reveni acum la Ciofrângeni, cu greu ar mai recunoaşte unele locuri, care s-au trezit practic la o viaţă nouă. Primarul Panţeru este un tip care şi-a mai pierdut din locvacitatea primelor mandate, când vrednicea deopotrivă cu fapta, dar şi cu vorba, fiind gata să se ia de piept şi cu Dumnezeu pentru oamenii din comuna lui. Acum s-ar zice că se mulţumeşte să-şi vadă de treabă discret, dar cu aceeaşi consecvenţă. Chestionat pe tema performanţei atinse la finalul anului trecut, ne-a declarat: "Comuna noastră are o populaţie de 2.349 locuitori şi veniturile la nivelul anului 2016 au fost de circa 170 miliarde lei vechi. Un calcul simplu dovedeşte că venitul pe cap de locuitor a depăşit 7.200 lei, ceea ce - se pare - ne-a plasat pe primul loc al unui clasament întocmit de către statisticieni. Pentru noi este o legitimare a hărniciei şi spiritului gospodăresc al oamenilor trăitori pe aceste meleaguri. O comparaţie poate fi sugestivă: la o populaţie de circa 35.000 locuitori şi cu venituri anuale ce au depăşit 1.200 miliarde lei vechi, cu un venit pe cap de locuitor de 3.500 lei, oraşul industrial Mioveni ocupă locul 5 în clasamentul judeţean, pe când capitala - Piteştiul - e departe! La o populaţie de 176.000 locuitori şi venituri de 94 milioane euro, se află pe poziţia 22, cu un venit pe cap de locuitor de circa 2.400 lei. Înaintea Piteştiului se află chiar Câmpulungul şi Topoloveniul! La polul opus se află Moşoia (1.155 lei) şi Albeştii de Argeş (1.088 lei), care au veniturile cele mai mici pe cap de locuitor". Primarul Doru Panţeru, cu corectitudinea care-l caracterizează, ne-a precizat că, în succesele înregistrate de administraţia pe care o conduce din 2000 şi până în prezent, meritele trebuie împărţite între membrii echipei cu care a lucrat şi încă mai lucrează şi, nu în ultimul rând, cu consătenii, care acum au motive să-şi cheme înapoi copiii risipiţi prin lume, ca să revină la vetrele strămoşeşti. Iar mulţumirea sufletească resimţită de revenirea acestora n-o poate descrie în cuvinte...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
