Atenţie, nu toate izvoarele sunt potabile!
În ultima perioadă, din ce în ce mai mulţi argeşeni preferă să bea apă de la izvoarele şi fântânile captate pe domeniul public al municipiului şi nu de la robinet sau cumpărată din comerţ. La vreme de criză, oamenii au apelat la această alternativă deoarece nu le ajung banii pentru a mai cumpăra şi apă. Zilnic, sute de argeseni merg cu sticle si bidoane la izvoarele sau puţurile respective şi se aprovizionează cu apă.
Surse de aprovizionare
În anii trecuţi au existat unele probleme cu privire la faptul că nu toate fântânile aveau apă bună de băut. Din acest motiv, şi mai ales din cauza ploilor abundente, s-ar impune şi în acest an efectuarea unor analize de laborator care să certifice exact calitatea apei de la puţurile şi izvoarele de pe domeniul public. În afară de cele aproximativ 40 puţuri, foarte mulţi localnici iau apă de la izvorul captat la Şipot. Acolo este prevăzut şi un loc special amenajat,unde gospodarii îşi duc animalele să bea apă. „Suntem mulţumiţi de acest izvor, mai ales că putem veni cu caii şi cu vacile la adăpat. Apa-i bună de băut şi pentru noi, oamenii. De când mă ştiu, numai de aici vin şi iau şi nu m-am îmbolnăvit niciodată”, spunea Ion Petrescu. În partea de nord a oraşului, spre Valea Danului, chiar în tunel se află un alt izvor captat. Şi despre apa de acolo utilizatorii spun că este foarte bună de băut şi chiar au fost zvonuri care spuneau că într-un viitor nu prea îndepărtat acel izvor va fi dat în concesiune unei firme care se ocupă cu îmbutelierea apei plate. Un alt izvor captat important, este acela situat pe str. Progresului, vizavi de pod. Argeşenii spun că acolo ar fi cea mai bună apă din oraş. „Sunt ani mulţi de când vin şi iau apă de aici. Deoarece nu locuiesc în apropiere, venim cu butoaiele şi luăm mai multă, ca să ne ajungă câteva zile. Eu sufăr de o intoleranţă la stomac şi această apă nu-mi face rău”, povestea Elena Neagu.
Promisiuni - apă de ploaie?...
Totuşi, s-ar impune analize de laborator care să certifice exact calitatea apei de la puţurile şi izvoarele din Curtea de Arge, altfel riscul de a pune în primejdie sănătatea oamenilor va creşte exponenţial. Rămâne de văzut ce măsuri vor lua autorităţile pentru a se evita sau măcar pentru a se limita o asemenea posibilitate. Reprezentanţii primăriei au declarat redactorilor ARGEŞ EXPRES că imediat ce ploile vor înceta, în fiecare fântână se va pune cloramină, pentru dezinfectarea apei. Dacă s-a făcut sau nu ceva concret e greu de spus fără analize. Pentru ca apa să fie potabilă, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: să fie incoloră, transparentă, inodoră, relativ insipidă, să nu conţină substanţe chimice sau de altă natură peste limita maximă admisibilă de standardele obligatorii; să fie lipsită de microorganisme, iar microflora saprofită să fie limitată strict la un număr cât mai redus. Totodată, pentru a fi potabilă, apa trebuie să aibă în compoziţie săruri de calciu, care imprimă duritate ce se exprimă în grade germane şi este cuprinsă între 10 şi 20.