Un bob zăbavă până vom avea piscină la Curtea de Argeş!
Dorinţele argeşenilor de a se bucura de o piscină în urbe nu se vor împlini peste noapte. Faptul ne-a fost confirmat ieri dimineaţă de către primarul Constantin Panţurescu. După cum v-am informat în ediţia de ieri a ziarului nostru, în prima zi a acestei săptămâni, multipla campioană la înot, Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie, a vizitat oraşul nostru la invitaţia primarului şi a deputatului Mircea Drăghici. Dumnealor au căutat posibilitatea de a repeta şi la noi experienţa de la Bucureşti cu proiectul "Arta sportului by Camelia Potec".
"Am primit o invitaţie telefonică şi am venit!"

Declaraţia Cameliei Potec a fost una sinceră şi omenească: "Nu l-am cunoscut dinainte pe primarul Panţurescu. Ne-am auzit la telefon acum vreo trei zile şi am stabilit această întâlnire, după ce mi-a spus ce-şi dorea. Aici n-am venit singură, ci cu dl. Bogdan Gheorghe, cu care am mai lucrat şi la proiectul implementat recent la Bucureşti. Dumnealui este specialist din partea unei societăţi comerciale şi am venit împreună la Curtea de Argeş, ca să explorăm posibilităţile de a implementa un proiect solid, prin care să descoperim talente pentru sportul care m-a consacrat, unul care asigură o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă a tinerei generaţii". Cei prezenţi la întâlnirea din sala de consiliu au fost impresionaţi de simplitatea care o caracterizează pe această mare campionă a sportului românesc, care nu se dă mare - cum se spune - dovedind caracterul ei de excepţie. Au fost prezenţi viceprimarul Gabriel Jubleanu şi consilierii locali Loredana Stancu, Ana Maria Rovenţa, Gheorghe Andreescu, Răzvan Bădescu, Gheorghe Molea, dar şi angajaţi din cadrul administraţiei municipale - Gheorghe Florescu, Dorin Savu, Melania Zarioiu, Gheorghe Dincă, Dorin Savu - precum şi Cătălin şi Gabriel Nastea, de la SPU. Deputatul Mircea Drăghici a spus că se cunoştea cu Camelia Potec, dar că nu mai lucraseră la vreun proiect comun. Dar, oricând poate fi un început.
Specialistul Bogdan Gheorghe a dat unele date tehnice despre piscina semiolimpică despre care se speră să fie montată la noi, oferind amănunte despre avantaje, dar şi probleme care s-ar putea ivi, cărora ar trebui să li se găsească soluţiile de rezolvare. Şi nu erau chiar bagatele, dacă luăm în calcul că necesita o cantitate de 300 t apă, care apoi trebuia evacuată. "Suntem dispuşi să colaborăm!" - au concluzionat oaspeţii la finalul întâlnirii de la primărie.
"Avem potenţial care trebuie valorificat!"
Declaraţia a fost formulată - după cum spuneam - ieri dimineaţă de către primarul Constantin Panţurescu. Acesta i-a însoţit pe oaspeţi în mai multe locuri din Curtea de Argeş şi le-a propus pentru amplasarea acelei piscine, care va funcţiona pe termen limitat, parcarea din zona Sălii de sport a oraşului, de lângă stadion. Camelia Potec şi Bogdan Gheorghe au considerat locul potrivit, deoarece există posibilitatea tehnică să se asigure apa necesară, iar dotările de la amplasamentul sportiv - vestiarele şi duşurile - erau cum nu se poate mai potrivite scopului acestui proiect. De asemenea, vizitatorii au mai văzut şi terenul de la fostul ştrand. "Acolo au considerat că suprafaţa de circa 20.000 mp este cum nu se poate mai potrivită pentru o zonă de agrement care să includă şi un ştrand acoperit însă, mai ales că există deja bazinele ce pot fi modernizate destul de repede. Am discutat mai multe detalii tehnice şi m-am informat pentru a şti ce aş putea propune concret unor eventuali investitori privaţi într-un astfel de proiect de SPA - cum s-a mai vorbit în trecut - dar şi ce anume ar trebui să le cer. Deocamdată suntem într-o perioadă de informare, strângem date şi încercăm să valorificăm acest potenţial super, dat de suprafaţa onorabilă, pe care s-ar putea demara ceva spectaculos. Să nu ne hazardăm însă deocamdată, căci consider că nu merită să ne grăbim şi să greşim. Vreau, ca oricare dintre concitadini, să facem ceva temeinic, funcţional şi, în plus, să creem o bază de descoperire a talentelor şi pentru înot. Avem tenisul de câmp, prin care Curtea de Argeş a ajuns la vizibilitate internaţională, deci, de ce nu ne-am extinde?..." Aşadar, aveţi puţintică răbdare, onorabililor şi stimabililor - vorba lui nenea Iancu Caragiale, căci nici lumea nu s-a făcut peste noapte! Iar dacă am înotat în ape tulburi şi pe uscat ani la rând, ce-ar mai conta unul în plus?...
