Luni, vremea se va menţine deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări temporar accentuate în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul teritoriului, unde vor fi averse şi
Copiii de grădiniţă, elevii şi profesorii din învăţământul preuniversitar nu derulează în data de 5 octombrie activităţi şcolare, fiind sărbătorită Ziua educaţiei. Contractul colectiv de muncă
În săptămâna 5-11 octombrie, Distribuţie Oltenia va executa în Argeş lucrări în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie a consumatorilor
Asociaţia "Elisabeta Rizea" vine cu veşti noi privind eforturile de punere pe picioare a Ansamblului Memorial CER (Casa Elisabeta Rizea) şi de promovare a arhitecturii tradiţionale muscelene. Un
Cu cea de-a treia generaţie a modelelor Logan, Sandero şi Sandero Stepway, Dacia reînnoieşte simultan trei din modelele sale emblematice şi redefineşte automobilul practic şi contemporan, care se