Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 7 septembrie 2026 02:36

Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă", unitate-pilot-media

 

"Programul de educaţie media" ajunge în şcoli-pilot-media, pentru o generaţie cu ochii deschişi. La început de an, Ministerul Educaţiei şi Cercetării împreună cu Centrul pentru Jurnalism

Pin It

Am fost duşi cu zăhărelul: subvenţii fabuloase pentru partide în acest an!

 

Partidele parlamentare primesc şi în 2021 sume enorme de la stat: peste 153 de milioane de lei! Sunt ceva mai puţini bani decât anul trecut, însă rectificările bugetare pot aduce surprize. Este de

Pin It

Proiectul de buget pentru 2021: cine primeşte cei mai mulţi bani

 

După aproape o lună şi jumătate de negocieri şi după trei zile de tensiuni între miniştrii USR PLUS şi şeful Executivului, în sfârşit coaliţia de guvernare a ajuns la un acord şi bugetul pentru

Pin It

Cum se face preschimbarea permisului de conducere emis de Marea Britanie

Paşii au fost explicaţi zilele trecute de către reprezentanţii Prefecturii Argeş. Astfel, potrivit indicaţiilor transmise de instituţie, cei care au nevoie de preschimbarea permisului de conducere

Pin It

Publicitate în ARGEŞ EXPRES - 15 februarie 2021

MAREA PUBLICITATE 

Anunţ important Trustul de Presă ARGEŞ EXPRES

Având în vedere decretarea stării de alertă la nivelul întregii ţări, cu măsurile adiacente prevăzute legal, Redacţia ARGEŞ

Pin It

ARGEŞ EXPRES 15 FEBRUARIE 2021 - Prima pagină

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

De vorbă cu lt. col. Teodor Marin, comandantul Detaşamentului de Pompieri Curtea de Argeş

 

S-a născut la Curtea de Argeş, în 1975, unde a locuit 5 ani, după care părinţii s-au mutat la Piteşti cu serviciul şi, copil fiind, i-a însoţit. S-a reîntors în localitate în 1995, tot datorită

Pin It

APIA anunţă eliberarea adeverinţelor pentru plata în avans a subvenţiilor

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a anunţat că eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 14 "Bunăstarea animalelor", care au depus cerere de plată şi care intenţionează să

Pin It

Argeş: 162 de copii, victime ale abuzului!

 

La nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, anul trecut au fost înregistrate 476 de sesizări de abuz, neglijare, trafic şi exploatare a minorilor. Raportat

Pin It

Daruri pentru copiii bolnavi de cancer

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului prin Aşezământul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Ierarh Nectarie din Piteşti a desfăşurat o acţiune misionară la Secţia Nefrologie - staţia de

Pin It