Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 6 septembrie 2026 19:12

Atenţie la vopseaua de ouă!

 

Potrivit unui studiu recent, vopseaua de ouă care se comercializează în prezent pe piaţa românească, conţine cu 58% mai mulţi aditivi decât în urmă cu 6 ani. De exemplu, unul dintre aceştia, E102

Pin It

Veniturile personalului medical vor fi reduse!

 

Ministerul Muncii a propus, într-un memorandum, schimbări majore în salarizarea bugetarilor, printre care şi plafonarea sporurilor la maximum 20% din salariul de bază sau analiza tuturor

Pin It

Pfizer anunţă că este necesară o a treia doză de vaccin!

 

CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, a declarat că cei imunuzaţi cu vaccinul produs de compania pe care o conduce, în colaborare cu BioNTech, vor avea nevoie, cel mai probabil, de o a treia doză, adică

Pin It

Cum se obţine permisul pentru pescuit

 

Ca în orice sport autorizat şi recunoscut, şi în acest caz avem nevoie de un document. Se numeşte permis de pescuit. Este actul care îţi dă voie să accesezi apele publice necontractate pentru a

Pin It

„Morţii de Covid s-au raportat greşit în România!”

 

Declaraţia aparţine fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care susţine că există indicii conform cărora au fost raportate greşit cifrele pandemiei, în special la capitolul decese

Pin It

Festival de încondeiat ouă, organizat de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul - Biroul de Cateheză, a organizat o activitate catehetică şi artistică de încondeiat ouă în Parohia Bătuşari, Protoieria Curtea de Argeş. "Copii şi

Pin It

ÎPS Calinic şi Principele Nicolae au vizitat Serviciul Salvamont Gorj

Joi, salvatorii din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Gorj au avut onoarea să primească vizita a doi mari iubitori ai muntelui şi admiratori ai activităţii lor. Este vorba despre

Pin It

Primarul Panţurescu, vizitat de reprezentanţii A.M.V.V.D

 

Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi "Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir" este în permanent proces de extindere, ceea ce presupune un volum mai mare de muncă

Pin It

Trupele NATO se retrag din Afganistan

 

Alianţa care grupează 30 de state a fost de acord cu această decizie, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor Apărării şi de Externe, care a avut loc miercuri seara. Oficialii au decis ca toţi

Pin It

Făgăraşul de Sud - trasee de drumeţie

 

Asociaţia Montană Vidraru propune un traseu de drumeţie pe Cheile Argeşului - aproape necunoscut, dar accesibil şi uşor de parcurs. Este vobra despre o rută facilă, cu privelişti spectaculoase

Pin It