Cu ocazia sărbătoririi Duminicii Femeilor Mironosițe, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj prin care evidențiază importanța lor în viața Bisericii și a societății. Preafericitul și-a început
# Printre ei, s-au numărat Nicolae Steinhardt, Richard Wurmbrand, Iuliu Hosu, Tertulian Langa, Iuliu Maniu, Radu Gyr Mircea Vulcănescu şi Aurelian Bentoiu
Cea mai recentă clasificare oficială a domeniilor matematicii conține, în premieră, sintagma „membrane computing”, al cărei autor este acad. Gheorghe Păun. Menționarea apare în ediția revizuită a
Grupul german Kärcher va extinde fabrica de aspiratoare în urma unei investiţii de 20 de milioane de euro. De asemenea, compania a deschis cea de-a șaptea reprezentanță din țară, în Militari
Ministerul de Externe a anunțat miercuri seară că a ridicat nivelul de alertă pentru Israel și Palestina, în urma escaladării conflictului dintre cele două state. Pentru Palestina, alerta a fost
Ministerul Educaţiei a publicat marţi, 11 mai, lista posturilor scoase la concurs pentru titularizarea profesorilor în anul şcolar 2021-2022. Înscrierile au început pe 10 mai şi se pot face până în