CFR Călători a implementat un nou sistem care facilitează verificarea, validarea și emiterea legitimațiilor de călătorie. Proiectul-pilot a demarat miercuri, 15 septembrie, la ora 14.00, pe ruta
Corbii de Argeș nu și-au făcut un renume din lunga și bogata lor istorie (aproape complet necunoscută publicului larg), ci din ansamblul rupestru din satul Jgheaburi (Mănăstirea Corbii de Piatră)
Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”, în colaborare cu Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi cu revista Curtea de la Argeş, organizează Salonul de Toamnă al Oraşului Regal, prima
Filarmonica Piteşti organizează mâine, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncțional un nou concert de jazz&pop. Alături de Trio Jazz&pop Pitești vor reveni, ca soliști
Datele au fost colectate în Israel de la 1 iulie până la 30 august, când Varianta Delta era în creștere în toată țara. Un al doilea rapel de ser Pfizer administrat la șase luni după primul reface
Raed Arafat a susținut că dacă nu va fi vaccinarea obligatorie în instituțiile cu expunere publică, atunci va fi impusă cel puțin testarea periodică. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență
În caz contrar sunt nevoiți să se testeze pentru Covid-19 pe banii lor sau să aducă de la medic dovada că nu se pot imuniza. Prevederea face parte dintr-un proiect de O.U.G. anunțat de premierul
Penitenciarul de la Piteşti este cunoscut pentru faptul că, între anii 1949-1951, s-a desfăşurat Fenomenul Piteşti sau Experimentul Piteşti, considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program
De Ziua Crucii au fost deschise lucrările conferinței internaționale cu tema „Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului imaterial”, ediția I, proiect cultural finanțat de Consiliul
Centrul de zi Acces din cadrul Direcției de Asistență Socială Curtea de Argeș a organizat zilele trecute proiectul „Să cunoaștem locuri noi”, oferind beneficiariilor posibilitatea de a se