În temeiul art.7 din Legea nr.52/2003, privind transparența decizională în administrația publică, republicată, aducem la cunoștință publică anunțul de intenție referitor la elaborarea PROIECTULUI
Petrecem românește noaptea dintre ani cu bucate tradiționale și open bar pentru toate gusturile, voie bună și distracție garantată, pe acorduri de muzică populară și ușoară ale formației live
Ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat, la finalul ședinței de Guvern de joi, 16 noiembrie, că, în 2024 vor continua două programe extrem de importante: „Sprijin
În perioada 13-18 noiembrie s-a derulat evenimentul intitulat GlobalEducationWeek, ediția 2023. Școala Gimnazială Nr. 1 Corbeni a derulat, împreună cu elevii, un proiect extins, care a avut drept
În prezent, Salvamont Argeș are toți cei 22 de salvatori montani angajați paramedici, la care se adaugă un angajat TESA și încă șase voluntari (care au făcut eforturi pentru acest curs, având în
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a spus că a prelungit valabilitatea până la 31 martie 2024.
„Am formalizat această măsură, astfel încât beneficiarii, gospodăriile
O seară memorabilă (joi, 16 noiembrie), la Munchen, în Germania, pentru „Conservation Carpathia”, cu prilejul BAMBI Awards, un eveniment anual, organizat din 1948 de televiziunea germană, „aproape