Proiectul de conservare, unic la nivel mondial, are ca partener strategic Fauna&Flora International, prima organizație pentru conservare a vieții sălbatice înființată în lume, în 1903.
UAT MUȘĂTEȘTI anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere sistem centralizat alimentare cu apă și realizare branșamente
Aflat la a doua ediție, proiectul „Construim Meserii”, implementat în România de Junior Achievement cu sprijinul Carmeuse, a inclus activități pe teme de orientare profesională, coordonate și
Ionela Popa este mama a trei copii greu încercați de soartă. Mezina este în vârstă de 6 ani, băiatul are 14 ani, iar sora lor cea mare este în vârstă de 20 de ani. Cu toții locuiesc într-o casă
La sfârșitul lunii mai 2024, un scandal a izbucnit în România după ce casa de modă franceză Louis Vuitton a inclus în colecția sa de vară o serie de bluze care semănau izbitor cu ia tradițională
În urma creșterii costurilor cu benzina sau motorina, automat transportul va fi mai scump. Acest lucru se va reflecta și în prețurile de la raft, asta în condițiile în care deja alimentele
Astăzi este Ziua Drapelului Național, sărbătoare proclamată printr-o lege adoptată în 1998. Pe 26 iunie 1848, guvernul revoluționar a decretat că Tricolorul, în următoarea ordine cromatică
Duminică, 30 iunie, ora 13.00, la Căminul Cultural Galeşu va avea loc prezentarea proiectului "Aspretele Trăiește", de către Fundația Alex Găvan, alături de partenerul Fauna&Flora.
Atât benzina, cât și motorina au depășit 7 lei/l. Litrul de motorină a crescut în ultimele zile cu 16 bani, iar cel de benzină a fost majorat cu 10 bani. O altă creștere se va petrece pe 1 iulie
Lacul Călțun, Masivul Făgăraș, Ziua Drapelului Național - Militarii răniți Invictus, alături de peste 100 de civili și militari din diverse structuri ale sistemului de apărare națională, ordine