Ziua Armatei României, celebrată în fiecare an pe 25 octombrie, reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale calendarului național, o zi în care întreaga țară aduce un omagiu celor care
Într-o autentică atmosferă de toamnă, joi, 24 octombrie, la Școala Gimnazială "Armand Călinescu" (director Cristina Păltineanu), din Curtea de Argeș, a avut loc ”Târgul de toamnă”, proiect
Într-o zi de toamnă strălucitoare, cu povești ce prind viață și înconjurate de bogățiile naturii, GPN "Căsuța cu Povești", împreună cu structurile: Sfânta Ana, Valea Sasului și Progresul au
Una dintre cele mai importante sărbători ale lunii octombrie este cea a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, cunoscut în popor sub numele de Sâmedru. Această sărbătoare, celebrată pe 26 octombrie
Castorul, cunoscut și sub numele de „breb”, s-a întors în peisajul natural al României, mai exact în sud-estul Munților Făgăraș, unde își reia rolul de inginer al naturii. După ce a fost complet
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș revine cu următoarele precizări referitoare la eliberarea adeverințelor de vechime, informații ce se regăsesc în fișa suport a campaniei aflată în derulare
Având ca prioritate îmbunătățirea continuă a calității actului medical și urmărind siguranța pacientului, SJUP continuă dotarea cu tehnică și aparatură modernă, necesară investigației și
PrimăriaMunicipiului Curtea de Argesaduce la cunoștințapublicului interesatintentia de elaborare a PUZ pentru reglementare in vederea construirii. Observațiile sunt necesare în vederea
Două școli din zona Curtea de Argeș își așteaptă elevii, părinții și comunitatea locală la o nouă ediție a „Târgului de Toamnă”, un eveniment care celebrează roadele muncii pământului și