Începând cu luna septembrie 2014, Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân" şi Asociaţia Comitetului de Părinţi din cadrul instituţiei de învăţământ au derulat, în parteneriat, proiectul "ENERGIA VINE
La începutul lunii, reprezentanţii Primăriei Curtea de Argeş au semnat două contracte de finanţare a proiectelor de renovare a Grupului Şcolar Agricol şi a Şcolii Generale "Sf. Apostol Andrei"
Cosmina Scorbură, elevă a Şcolii Gimnaziale „Carol I” în clasa a VII-a B, a obţinut locul I la concursul de machete din materiale reciclabile “Managementul Integrat al Deşeurilor Solide din Judeţul
Deşi cel mai frumos drum din ţara noastră nu e circulat decât câteva luni pe an, iar politicienii promit de fiecare dată când ajung în Argeş că vor aloca bani pentru modernizarea lui, în proiectul de
Bradul familiei regale din acest an va fi împodobit cu 12 păsări lucrate în lemn de meşterul popular Ion Rodoş din Nucşoara. În ziua în care municipiul nostru a primit diploma de recunoaştere ca
În această lună, Poşta Română a operat reduceri semnificative la comisioanele şi tarifele financiare de transfer valută pentru persoane fizice şi la produse corporate de tip direct mail. Persoanele
Preşedintele Traian Băsescu i-a chemat ieri dimineaţă, la ora 09.00, la Palatul Cotroceni, pe miniştrii din cel de-al patrulea cabinet condus de premierul Victor Ponta, validaţi în Parlament la
Curtea Constituţională a României a decis, marţi, că dispoziţiile referitoare la incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţii de reprezentare în adunările generale ale societăţilor comerciale de
Cum în ultima perioadă numărul fumătorilor români este în scădere şi taxa pe viciu nu acoperă costurile tratamentelor persoanelor care s-au îmbolnăvit din cauza fumatului, aleşii noştri s-au gândit
Curtea Constituţională a declarat, marţi, neconstituţională sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din articolul 336 al Codului Penal. În acest articol, la aliniatul 1, se prevede