În urma atenţionărilor meteorologilor, drumarii s-au pregătit serios pentru deszăpezirea şoselelor. Totodată, la nivelul tuturor primăriilor, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii
În urma avertizărilor meteorologice, pentru judeţul Argeş s-a aprobat "Planul de măsuri de urgenţă care stabileşte numărul de efective MAI care trebuie să intervină în cazul unor calamităţi naturale
Agenţiile de presă anunţau luni seară că omul de afaceri Cătălin Chelu, unul dintre acţionarii de la Electroargeş a decedat după ce suferise o comă renală. În urmă cu exact 3 luni, acesta fusese
La data de 9 decembrie 1966 a fost dată în funcţiune Hidrocentrala Vidraru de pe râul Argeş. La momentul inaugurării, Barajul Vidraru, construit din beton în dublu arc, era pe locul 5 în Europa şi
Poliţele de răspundere civilă obligatorie vor fi mai scumpe începând cu 1 ianuarie 2015 cu până la 30%, din cauza unor măsuri dispuse de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Totuşi
Codul Penal ar putea avea un articol privind castrarea chimică a violatorilor, după ce un proiect în acest sens a fost adoptat, tacit, de către Senat. Decizia finală de legiferare a iniţiativei
Mai mulţi elevi de gimnaziu şi de liceu din municipiu au participat săptămâna trecută la Piteşti la Olimpiada "Lectura ca abilitate de viaţă", etapa judeţeană. Concursul s-a desfăşurat pe patru
Peste 21.000 pensionari, cărora li s-au calculat greşit pensiile, îşi vor primi banii înapoi. Restituirea se va face doar la cerere, iar banii vor fi încasaţi în tranşe egale pe o perioadă de 5
Ambiţioşii edili din comuna situată în imediata vecinătate a municipiului Basarabilor au prins gustul investiţiilor prin care pot apropia localitatea pe care o conduc de statutul uneia europene
Începând cu 1 ianuarie 2015, nivelul accizelor va fi exprimat în lei pe unitatea de măsură, utilizând nivelul în lei practicat în 2014. Din 2016, nivelul astfel obţinut se actualizează anual cu