Joi, la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă" a fost organizată o şezătoare, intitulată "Tinerii argeşeni şi folclorul românesc", la care au participat 10 fete de la clasa a X-a G, coordonate de
Cine a spus că pentru a vedea o piesă de teatru trebuie să mergi direct la teatru?... Ei bine, se poate să vină şi teatrul la tine! Aşa s-a întâmplat în cazul Şcolii Gimanziale Tutana. Zeci de
În perioada 27 noiembrie - 2 decembrie, copiii din grădiniţe, şcoli primare, gimnaziale şi liceale sunt în vacanţă. Prima zi de vacanţă, cea de vineri, se datorează cercurilor pedagogice; sâmbătă şi
Catarina Coresi Lal este cunoscută şi îndrăgită în lumea întreagă pentru interpretările inedite pe care le-a prestat pe marile scene de operă ale lumii. Şi-a făcut debutul în operetă în anul 1995, cu
Doar atâţia mai sunt veteranii din Curtea de Argeş. Cifra ne-a dat-o preşedintele asociaţiei locale, col. (r) Ion Pătrunjel. Cei mai mulţi au depăşit vârsta de 90 ani şi-şi trăiesc amurgul vieţii
De marţi, Casa Norocea este gazda unei expoziţii de pictură şi grafică realizată de şase eleve din clasa a X-a C şi D, de la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă". Este vorba despre Luiza Cimpoca
Actualul director adjunct al instituţiei şcolare, Cristian Popa, a avut o iniţiativă strălucită, care ar trebui preluată şi de alţi colegi: a expus în holul de la intrare un tablou cu toţi directorii
Ministerul IMM-urilor organizează anual un târg de promovare a meşteşugurilor tradiţionale. Ediţia din 2015 se va desfăşura în oraşul de sub Tâmpa, iar principala firmă specializată din zona
Zilele trecute, la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă" s-au desfăşurat alegerile pentru stabilirea reprezentanţilor care vor conduce departamentele stabilite din timp. În calitate de avocat al