- Școală profesională de specialitate sau certificat de calificare/certificat de competențe profesionale în meseria de electrician;
- Constituie avantaj
Ministrul Educației, Daniel David, consideră că salariile profesorilor debutanți trebuie corelate cu salariul mediu brut pe economie. În contextul măsurilor de austeritate și problemelor din
Asociația „Salvează o inimă” lansează un apel de solidaritate pentru Diana Ștefănuț, o tânără de 27 de ani care de peste un deceniu se luptă cu probleme grave la coloană. În ciuda anilor de terapii
Schimbarea la Faţă a Domului este praznic mare, împărătesc, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru catolici, iar semnificaţia religioasă a sărbătorii este relevarea naturii divine a
Sunteți invitați să descoperiți magia vinului la Curtea de Argeș Wine Festival, un eveniment dedicat iubitorilor de vinuri alese, muzicii bune și atmosferei relaxante.
OPREA IONEL, titular al proiectului „Împădurire teren agricol Curtea de Argeș”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare, făra evaluarea impactului asupra mediului, de
Prin ordonanța de urgență, Guvernul a aprobat acordarea de tichete electronice de energie, în valoare de 50 de lei lunar, pentru consumatorii vulnerabili. Măsura de protecție socială este valabilă