Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 30 iulie 2021 14:09

Părinţi, aveţi grijă: Facebook-ul a luat minţile copiilor!

Oricine poate să-şi facă un cont de Facebook, dacă are o adresă de mail. Astfel, nu mai este de mirare faptul că pe reţeaua de socializare amintită şi-au făcut conturi copii care nu au împlinit

Pin It

Profesori argeşeni, la un seminar organizat la Braşov

Un grup numeros de cadre didactice de la Liceul Forestier, condus de prof. Andrei Grigorescu, a participat săptămâna trecută la seminarul "Abordarea sistemic-integrativă a procesului didactic

Pin It

Vin microbuze pentru şcoli!

Până la sfârşitul acestei luni, în judeţul nostru vor ajunge 22 microbuze şcolare noi, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău. Printre localităţile în care vor fi repartizate se

Pin It

Cresc reporturile la Loto!

La cele şase trageri organizate duminică seara de Loteria Română nu s-a înregistrat niciun câştigător, iar sumele rămase în joc sunt importante. Astfel, la Loto 6/49, la categoria l, reportul

Pin It

lmpozitarea jocurilor de noroc

Prin OUG nr.92/2014, publicată pe 30 decembrie  2014, guvernul a modificat Codul fiscal cu privire la veniturile obţinute din jocurile de noroc. Astfel, s-au introdus cote diferite de impozitare în

Pin It

Pentru fermieri: motorină subvenţionată

Fermierii pentru care APIA a emis acordul prealabil de finanţare pot depune cererile pentru ajutorul de stat acordat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul lV 2014 până pe data de

Pin It

Buget acceptabil, la Şuici

Duminică, legislativul local a aprobat bugetul pe anul în curs în sumă de 30 miliarde lei vechi. Acesta este aproximativ egal în valoare absolută cu cel de pornire din anul trecut. "Este un buget

Pin It

Nicolae Smădu - un bunic fericit

Primarul domnişan a trăit duminică bucuria de a i se fi născut primul nepot la Spitalul Municipal Curtea de Argeş. Proaspătul tataie era atât de emoţionat când a anunţat marea veste încât o cam

Pin It

Nicuţ se consideră nevinovat şi îşi poartă crucea: "Aş semna încă o dată, ca să salvez şcolile!"

Incredibila declaraţie îi aparţine fostului primar al municipiului din perioada 1996-2008. Prof. Gheorghe Nicuţ a acceptat ieri dimineaţă să discute în redacţia noastră despre procesul în care a

Pin It

Începe şcoala!  Programul semestrului II

De astăzi încep cursurile semestrului II, care se vor încheia pe 10 aprilie, când începe vacanţa de primăvară, cuprinsă între 11 şi 19 aprilie. Elevii se vor întoarce la cursuri pe 20 aprilie şi le

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.