Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte fermierilor că se află în plină campanie de efectuare a controlului la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate
Aceia care n-au de ales decât să mai încerce o dată să promoveze Bacalaureatul, în sesiunea de toamnă programată în perioada 21 august-3 septembrie, se pot înscrie până vineri. Pentru cei care n-au
Continuăm astăzi prezentarea reuşitelor elevilor argeşeni de performanţă cu a doua adolescentă de la Şcoala "Mircea cel Bătrân" care a obţinut 10 curat la Evaluarea Naţională şi, totodată, a
Municipiul Curtea de Argeş organizează la sediul său din Bulevardul Basarabilor, nr. 99, pe data de 19 iulie 2019, ora 10.00, licitaţie publică cu strigare pentru
Oraşul Regal este mândru de cele trei eleve care au absolvit clasa a VIII-a cu media maximă şi au încheiat în glorie acest capitol cu 10 absolut la Evaluarea Naţională! Noi toţi suntem bucuroşi că
Municipiul Curtea de Argeş organizează la sediul său din Bulevardul Basarabilor, nr. 99, pe data de 19 iulie 2019, ora 10.00, licitaţie publică cu strigare pentru
Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a iniţiat în data de 10 iulie 2019, la sediul MADR, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii liceelor agricole. La reuniune au mai participat
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 321 locuri de muncă vacante, după cum urmează: # Olanda, 165 locuri de muncă pentru: culegător fructe