În vizită la Cercul Militar
Astăzi, la Cercul Militar din Curtea de Argeş, comandantul de grupă Adrian Turea a primit oaspeţi 3 clase de elevi de la Şcoala "Basarab I" (două clase de a VIII-a şi una de a V-a). Discuţiile au fost despre viaţa ostăşească, în general. Comandantul le-a pus la dispoziţie toate informaţiile necesare în acest sens pentru a îmbrăţişa meseria de militar, cu accent în special pe cei de clasa a VIII-a, care pot opta să meargă la unul dintre liceele de specialitate din ţară.
Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă viaţa de militar, şcolarii au avut posibilitatea de a urmări un film despre o parte din misiunile militarilor argeşeni de la Batalionului 33 Vânători de Munte, din Irak şi Afganistan. Pe tot parcursul vizionării, comandantul a ţinut să facă mai multe completări, asigurându-se că elevii au înţeles despre ce este vorba. "Înainte gândeşti şi apoi execuţi. Pentru a putea executa ordinele este nevoie de un antrenament zilnic, care diferă de la zi la zi. Pentru a îmbrăţişa acestă meserie, trebuie să te dedici foarte mult. Este, într-adevăr, o meserie grea, dar care îţi aduce foarte multe satisfacţii pe parcursul carierei", a ţinut să le transmită Adrian Turea copiilor. La finalul întâlnirii, întrebaţi câţi dintre ei sunt interesaţi să îmbrăţişeze cariera militară, elevii au evitat să dea răspunsuri ferme. Totuşi, au fost încântaţi că au aflat multe lucruri noi despre ce înseamnă să fii militar profesionist.
