Benone Lazăr a achiziţionat edy Spedition!

Grupul Lazar a achiziţionat de curând activele edy Spedition la licitaţia organizată de administratorul judiciar al companiei aflate în insolvenţă din toamna lui 2012, la câteva luni de la decesul principalului acţionar şi fondator, Alin Popa. Acestea au inclus sediul din oraşul Brad, judeţul Hunedoara, alături de alte active. Valoarea totală a bunurilor a depăşit 8 milioane euro. Activitatea transportatorului s-a comprimat puternic în ultimii ani, afacerile diminuându-se de şase ori faţă de nivelul de apogeu atins în 2011. Totodată, flota de camioane s-a subţiat considerabil, iar aproximativ 1.000 de angajaţi au părăsit compania. "Am câştigat licitaţia activelor edy Spedition. Cumpărăm de la administratorul judiciar camioanele şi imobilele. Noi vom duce activele în continuare şi vom integra angajaţii lor în echipa noastră. În total au rămas 180 oameni, care dacă vor să se angajeze la noi, îi recrutăm", a declarat Ion Lazăr. Prin achiziţia activelor de către grupul Lazar, edy Spedition va fi încorporată în compania argeşeană.
edy Spedition - date şi cifre
La un moment dat a fost cea mai mare companie de transport rutier din România şi una dintre cele mai importante de pe continent. A deţinut o flotă de peste 1.000 autocamioane şi a avut o cifră de afaceri de 235 milioane lei noi în anul 2009. edy International Spedition era parte a grupului edy, care cuprindea - pe lângă afacerea principală de transport rutier - şi compania Autocamion Service, distribuitorul de carburanţi Diesel One, precum şi compania edy Logistics, ce oferea servicii de distribuţie şi depozitare. edy Group a fost înfiinţat în 1991 de omul de afaceri Alin Popa, care a vândut apoi, în 2005, 17,5% din acţiuni către fondul de investiţii Balkan Accession Fund. edy International Spedition a asigurat servicii de transport pentru unele dintre cele mai mari companii producătoare de bunuri de consum. Este de ajuns să amintim că a efectuat transporturile pentru producătorul de băuturi răcoritoare Coca-Cola încă din 1994, contractul fiind cel care a propulsat compania de transport în topul celor mai mari jucători din acest segment. De asemenea, a deţinut în portofoliul de clienţi companiile Ford, Ursus Breweries şi Ikea Balkan. Numărul de angajaţi în 2010: 1.500. Cifra de afaceri edy Group în 2009: 117 milioane euro.
