"Coposu din Cerbureni" îi judecă aspru pe aleşii noştri

- Cei mai mulţi primari pe care i-am cunoscut au fost nişte prăpădiţi - beţivi şi curvari.
- Nu mi-a plăcut de hoţu' de Iliescu; Constantinescu a fost cam bleg, iar Băsescu - tare afurisit.
- Dacă m-aş duce în parlament, i-aş face albie de porci pe toţi!

Anul acesta, în 30 octombrie, Eleonora Teacă, din Valea Iaşului va împlini respectabila vârsta de 91 ani. În ultimii ani, graţie judecăţilor sale radicale, şi-a câştigat supranumele de "Coposu din Cerbureni". Construcţie psihică aparte, nu şi-a pierdut interesul faţă de tot ceea ce o înconjoară şi chiar faţă de politica înaltă a ţării. Şi asta pentru că s-a convins că la noi totul respiră politică şi de-acolo ne vin toate relele, pentru că la bune, puţini dintre noi ar avea ce pune. Îi plac talk-show-urile televizate şi dă verdicte după fiecare. Inteligenţa nativă, experienţa de viaţă şi lipsa inhibiţiilor o fac să fie un fin psiholog, iar judecăţile sale - originale şi poate, uneori, nonconformiste pentru unele spirite - dovedesc apreciabile calităţi de profiler. În ciuda faptului că nu s-a specializat în psihologie şi nu are pusă la icoană o diplomă de doctorat, îi poate lăsa de căruţă pe destui dintre cei ce se fălesc cu astfel de atestate cumpărate în ultimii ani. Cine are privilegiul să discute cu dumneaei rămâne impresionat şi cu convingerea că neamul nostru are, totuşi, viitor, cât timp vor mai exista români ca Eleonora Teacă. Şi asta chiar dacă unii mai cârtesc împotriva ei, pe motivul că ar fi fost o privilegiată în regimul comunist. 

Un copil ambiţios

Eleonora Teacă a venit pe lume într-o familie cu mulţi copii, pe care părinţii - Ion şi Filofteia Duculescu - i-au crescut cu dragoste şi grijă, ca să fie oameni adevăraţi. Nicu, Aritina (decedată în 1985), Haralambie (veteran şi invalid de război, unde şi-a pierdut un picior), Ion (căzut la Cotul Donului), Eleonora şi Aurelia (mutată într-o lume mai bună acum 9 ani) au fost copiii familiei destul de strâmtorate din Cerbureni. La vremea copilăriei, tatăl lucra la Seminar şi s-a pensionat de la fostul Liceu Militar, care funcţiona în Curtea de Argeş. Bătrânul s-a despărţit de lumea noastră prin 1973 sau 1974...

Eleonora a fost un copil ambiţios, cu vână de lider dezvăluită încă din primii ani de viaţă. Cel mai bun exemplu este faptul că a reuşit să finalizeze ciclul celor 7 clase, la Cerbureni, lucru mai puţin obişnuit pentru o fată din acele timpuri. "Tare-mi mai plăcea să învăţ lucruri noi!... Eram pasionată de Istorie şi Geografie, dar şi de Limba română. N-am uitat nici acum poeziile pe care le-am învăţat la şcoală. Umblam cu cartea-n mână după vite, la izlaz..."

Copiii şi nepoţii - cea mai mare realizare

La vârsta de 22 ani s-a căsătorit cu Vasile Teacă, un tânăr la fel de ambiţios, originar din Corbeni, de unde fusese înfiat de familia lui Mihail şi Maria Teacă. "Socrul meu era om cuprins şi de viaţă: stătea şi câte trei zile petrecând în cârciumă, când îi venea chef s-o facă. Om puternic, era în stare să ridice în spinare un cal. Cred că de-aici i s-a şi tras, căci s-a rupt ceva în el... În sfârşit, l-a înfiat pe Vasile, dându-i la o parte pe cei din neamul lui, despre care zicea că sunt şmecheri. Era un om aparte, socrul meu, avea boi şi căra metri steri de lemne cu ei de la pădure. Gospodăros, strânsese ceva pământ din muncă şi pentru pământul ăla bărbatul meu a suferit mult..."

Viaţa Eleonorei lângă Vasile Teacă a fost lungă şi plină de împliniri. În cei 56 ani de convieţuire, au respectat preceptele vechi, construind case, plantând pomi fructiferi şi crescând trei copii: Paul, decedat în 2013, Valeria şi Gheorghe. Tanti Eleonora le ştie pe de rost chiar şi la vârsta venerabilă datele de naştere, inclusiv pe cele ale nepoatelor şi nepoţilor, de parcă le-ar citi din certificatele de naştere, fără ochelari. Paul a avut o fată, Ionela, care locuieşte la Mangalia şi care a adus pe lume o fată, Carmen, absolventă de ASE, locuind acum la Bucureşti. Valeria se poate lăuda cu cele patru fete ale ei: Elena Gabriela, Carmen, Iulia şi Anca Alexandra. În sfârşit, Gheorghe a echilibrat oarecum balanţa cu cei doi băieţi ai săi, Liviu şi Răzvan. Bunica e mândră de mlădiţele răsărite din trunchiul ei şi modul în care-i strălucesc ochii când vorbeşte despre ele sunt cea mai bună mărturie în acest sens.

O viaţă ca un roman

Vasile Teacă se înscrisese în PMR şi avansase, ajungând la funcţie de conducere la Piteşti, unde lucrase vreo doi sau trei ani. Familia locuia pe strada Doamna Bălaşa, cu cei trei copii. Prin 1956 a revenit acasă şi s-au apucat să-şi clădească o casă. "Am vândut cu 15.000 lei partea mea de pământ şi cu banii ăia ne-am clădit casa şi am îmbrăcat-o" - îşi aminteşte femeia, zâmbind amintirilor. Dar nu uită să precizeze că prin 1977 sau 1978 au vândut-o şi s-au mutat la Curtea de Argeş, unde-l chemau pe Vasile sarcinile de serviciu. Au primit locuinţă într-un bloc de pe strada Banu Mărăcine, unde au rămas până prin 2003. "Tata, după 40 ani de muncă, s-a trezit când a fost să se pensioneze că nu avea acte prin care să-şi dovedească vechimea. A umblat bietul meu soţ pe la Piteşti până când a întocmit dosarul, care i-a adus o pensie de o sută şi ceva de lei..."

"N-am avut parte de conducători buni..."

- De ce spui aşa ceva, tanti Eleonora?

- Pentru că nu vreau să-mi spurc gura cu minciuni. Ăsta e adevărul: n-am avut parte de conducători buni, de parcă ţara asta ar fi fost blestemată. Dac-am fi avut noroc, aş fi închis şi eu ochii liniştită...

- Nici Ceauşescu nu ţi-a plăcut?

- La început, da, dar apoi nu prea...

- Bine, dar soţul a avut funcţie în partid, la comunişti...

- Aşa a fost să fie, l-a luat valul, n-a ştiut să se tragă la o parte, cum am făcut eu, dar nu-i fac vină din asta: s-a supus vremurilor, ca să nu-i sufere familia.

- Matale te-ai înscris în partid?

- Păi nu-ţi zisei că nu?... M-au chemat şi pe mine să mă prelucreze, dar am făcut pe proasta, le-am zis că eu n-am timp de lălăială, am de sapă şi treburile casei nu-mi dau pace. Când au văzut că n-au ce toci cu mine, m-au lăsat în pace.

- Şi nu ţi-au făcut alte mizerii?

- Nu pot zice aşa ceva... S-au întâmplat şi lucruri de tot hazul. Mi-aduc aminte când a venit Câşu cu Iacobescu să-mi ceară să fac contract ca să dau porc. "Dar voi, câţi porci aţi dat?" În loc să-mi răspundă direct, au început s-o dea dintr-un colţ în altul. Atunci, i-am dat afară din curtea casei. M-au ameninţat că o să am necazuri. "Daţi-mă-n judecată, ca să spun eu acolo cum te duc oamenii beat mort acasă!" Aşa i-am zis ăluia mai tare-n gură şi a mâlcit-o. Am fost isteaţă...

"Nu mi-a plăcut de hoţu' de Iliescu..."

- Dintre preşedinţii de după 1990, v-a plăcut vreunul?

- Nu prea... Nu mi-a plăcut de hoţu' de Iliescu de când l-am văzut prima dată, că' mi s-a părut tare prefăcut. Apoi, când l-am auzit cerând să vină ruşii peste noi, l-am scârbit definitiv şi nu l-am votat vreodată. Şi pentru asta am mai avut un motiv...

- Care?

- În decembrie 1989, când cu revoluţia aia sau ce-o fi fost, era să mi se ardă cozonacii din cauza lui Iliescu, la care căscam gura la televizor. Eu am fost vestită ca bucătăreasă, găteam bine şi eram chemată la toate nunţile şi petrecerile. La cozonaci, cel puţin, nu cred să-mi fi găsit rival.

- Dar ceilalţi care i-au urmat lui Iliescu?

- Constantinescu a fost cam bleg, iar Băsescu - tare afurisit. L-am votat şi pe urmă mi-a părut rău că am uitat că ăi bătrâni ziceau să te fereşti de om însemnat. Acum să vedem ce i-o putea pielea lui Iohannis ăsta... Mie mi se pare prea moale, parcă nu prea ştie ce are de făcut, e întârziat în mişcări şi poate şi în gândire: puţin zice şi face şi mai puţin!

"Dacă m-aş duce-n parlament, i-aş face albie de porci pe toţi!"

- Cu ce v-au supărat aşa de tare aleşii neamului?

- Sunt nişte neisprăviţi, maică. Ponta n-ar fi chiar aşa de rău, dacă n-ar muri să fie el mereu şeful cel mare şi de n-ar fi aşa de şmecher... Crin Antonescu e bun de gură, dar nimic mai mult. 

- Nu sunteţi deloc îngăduitoare cu bărbaţii. Cum priviţi însă femeile din politică?

- Cinstit, nu prea le văd locul acolo... Uite, spre exemplu, Elena Udrea: pe asta aş atârna-o de-o cracă să se bucure toţi bărbaţii de ea, că prea i-a învârtit pe mulţi după degete! Dac-aş fi avut o putere, când ajunsese la puşcărie, aş fi lăsat-o-n pielea goală, să tremure şi să priceapă că acolo nu e vreun hotel de lux din ălea cu care era ea obişnuită. Puşcăria e pedeapsă şi pentru politicienii care au furat ca porcii!... Cât despre Alina Gorghiu, nu m-am lămurit deocamdată cine-o ţine-n braţe...

"Barbu să nu uite că, dacă e bun, îl ia lumea de prost!"

- Despre primarii comunei dvs., ce puteţi să ne spuneţi?

- Cei mai mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut în viaţa asta au fost nişte prăpădiţi - beţivi şi curvari.

- Nominal, cum i-aţi caracteriza, scurt şi la obiect?

- Dragomir - cumsecade; Deaconu - clănţău; Teculescu - prost. Pe Iacobescu, după cum ziceam, l-am dat afară din curte şi l-am ameninţat că-i trag şi nişte bâte zdravene pe spinare, să mă pomenească.

- Dar actualul primar, cum vi se pare?

- Barbu mi-ar plăcea, dacă ar fi oleacă mai înţepat, mai dur. El e gospodăros de felul lui, a dovedit-o, dar nu trebuie să uite că, dacă e bun şi îngăduitor cu prostiile celorlalţi, îl ia lumea de prost! Eu nu zic că trebuie să-i fie cuiva frică de primar, dar cred că trebuie să-l respecte pentru ceea ce face bine pentru oameni. Cel mai bine ar fi să-i arate consideraţie făcând cu drag ceea ce trebuie, din convingere, la timp, ca să ne fie bine la toţi!

"E păcat că au ajuns oamenii să plângă după Ceauşescu..."

Eleonora Teacă nu-i iartă pe politicienii despre care crede că şi-au bătut joc de cei care i-au votat, aducându-i astfel în pragul disperării. "Ţara noastră e întoarsă pe dos!" - e concluzia venerabilei femei, care nu poate să nu relateze o poveste veche, din vremea "iepocii de aur": "De la o alimentară din oraş am cumpărat o găină cu şase picioare, fapt descoperit înainte s-o plătesc, căci se vedea prin plasticul în care era împachetată. Le-am făcut un scandal monstru pungaşilor de-acolo, cărora le-am zis că nu vreau să mor proastă cum şi-ar fi dorit ei. Şi m-am ţinut de cuvânt că, uite, am ajuns la vârsta de 91 ani şi n-am luat-o razna!... Dacă regret ceva, e că n-a trăit mai mult şi omul meu, să fi fost împreună şi acum. În rest, de când mă ştiu, am muncit de mi-au sărit ochii. Dar n-am murit de foame! Şi la vârsta asta muncesc, convinsă că numai asta mă ţine-n viaţă. Dac-aş sta în pat, nu ştiu dacă m-aş mai putea ridica..." Întrebată care ar fi secretul longevităţii, a răspuns fără ezitare: munca şi credinţa în ceea ce faci!