Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 25 mai 2026 14:07

Locuri de muncă pentru români în U.E.

Românii au la dispoziţie, prin intermediul reţelei EURES România, 1.700 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European (SEE), cu doar 17 mai multe faţă de săptămâna precedentă, Spania şi Slovacia fiind ţările care oferă două treimi din numărul total de locuri de muncă vacante, respectiv 1.131, potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM). Astfel, prin intermediul reţelei EURES România, angajatorii din SEE oferă 801 locuri de muncă în Spania, la fel ca săptămâna precedentă (800 locuri pentru muncitori necalificaţi în agricultură şi un loc pentru un maseur), iar în Slovacia sunt disponibile 330 locuri de muncă, din care 150 pentru asamblori de maşini şi echipamente mecanice şi 150 pentru muncitori necalificaţi în industria automobilelor etc.

În Republica Cehă, angajatorii oferă pentru români 197 locuri de muncă, dintre care 50 pentru lucrători în producţie (asamblarea aparatelor de aer condiţionat), 50 operatori şi 50 şoferi transport marfă internaţional etc., iar în Suedia se pot ocupa 130 locuri de muncă, respectiv 20 femei de serviciu, 15 vopsitori auto, 10 medici generalişti, 10 dezvoltatori software şi 10 mecanici auto etc.

Angajatorii din Germania oferă 116 locuri de muncă pentru românii care vor să lucreze ca asistenţi medicali generalişti (50 locuri), operatori maşini şi centrale (20 locuri), şoferi de TIR (15 locuri) şi agenţi de pază (10 locuri) etc., cei din Ungaria au disponibile 50 locuri de muncă pentru operatori la asamblarea panourilor electrice, iar cei din Marea Britanie - 45 locuri de muncă pentru 25 îngrijitori persoane, 10 asistenţi medicali şi 10 constructori structuri metalice-sudură în oţel. În Norvegia pot ajunge 22 români care vor să lucreze ca şi dulgheri şi dulgheri/parchetari şi tinichigii, în Franţa sunt disponibile 3 locuri (doi tăietori de lemne şi un agent de curăţenie), în Polonia - 3 locuri de muncă pentru lăcătuşi-sudori, în Belgia - 2 locuri de muncă pentru directori audit în servicii financiare, iar în Austria, un singur loc de muncă pentru asistent proiect. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele, precum şi informaţii suplimentare cu privire la angajatori, domeniu de activitate, condiţii de ocupare a posturilor, condiţii de muncă şi salarizare accesând portalul EURES naţional, www.eures.anofm.ro.

Pin It