Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 25 mai 2026 14:07

Revedere la Agricol, după 40 ani

La sfârşitul săptămânii trecute, absolvenţii promoţiei 1975 de la Liceul "Constantin Dobrescu", secţia Zootehnie, diriginte prof. Emanoil Sterescu, au avut bucuria de a sărbători revederea după patru decenii de la încheierea studiilor liceale. Prezenţa a fost destul de bună, ca şi în anii de şcoală, dovada bunei educaţii primite din partea corpului profesoral condus de director, ing. Ana Oproiu, care n-a putut refuza invitaţia primită. Dintre foştii absolvenţi au lipsit doi, însă motivat de faptul că plecaseră într-o lume poate mai bună, cea a veşniciei - Dumnezeu să-i odihnească! A fost prilejul cel mai potrivit pentru a relua legăturile parţial întrerupte, pentru că viaţa i-a risipit pe cei mai mulţi dintre ei prin toate colţurile ţării. Bilanţul realizărilor acestei clase fruntaşe la învăţătură, la vremea ei, este impresionant: 4 ingineri zootehnişti, dintre care unul a ajuns director al liceului în care a învăţat; 3 ofiţeri superiori în Armata Română, care-şi poartă cu mândrie tresele gradului de colonel; 1 subofiţer de Poliţie; 20 tehnicieni zootehnişti, lucrători cu bune rezultate în ferme de specialitate sau în administraţia publică. 

Potrivit tradiţiei româneşti, după festivităţile desfăşurate în incinta unităţii de învăţământ, revederea a continuat într-un cadru mai relaxat, la unul dintre cele mai elegante restaurante din oraş, unde s-a dat frâu amintirilor, s-au reînviat glumele de altădată ori s-au făcut altele noi, prin care s-a întreţinut buna dispoziţie, alături de muzică şi dans. Finalul a fost marcat de închinarea unei cupe de şampanie oferite de dirigintele clasei, veşnic tânărul (în spirit), prof. Emanoil Sterescu.

Pin It