Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 25 mai 2026 13:10

Religia stârneşte scandal în şcoală!

La Şcoala "Mircea cel Bătrân", Religia ca materie de predare, dar şi existenţa icoanelor în instituţie, pare să-i deranjeze pe unii elevi şi părinţi. Săptămâna trecută, la ora de Religie, în clasa unde predă prof. Tatiana Cîrstina s-a iscat o ceartă între elevii clasei a V-a A, unde doi dintre ei - Marin Vlad Ungureanu şi Alexandra Ioana Bratu - s-au trezit direct atacaţi verbal şi jigniţi de către colegi pentru faptul că nu voiau să participe la ora în care se preda respectiva disciplină. Colegii celor doi copii au început să-i eticheteze nepotrivit şi să le adreseze cuvinte jignitoare lor şi părinţilor. Nu trebuie să mire pe cineva faptul că ei au povestit acasă ceea ce li se întâmplase. 

Părinţii - Florin Ungureanu (inginer Intec) şi Mirel Marian Bratu (preşedintele Judecătoriei Curtea de Argeş) nu fuseseră de acord încă de anul trecut cu predarea Religiei şi cu prezenţa icoanelor în şcoală, probabil pentru că socoteau normal ca învăţământul nostru să rămână laic. Cert este că de la şcoală li se dăduseră copiilor cereri tipizate pentru exprimarea opţiunii asupra religiei pe care voiau să o practice. Directorul instituţie de învăţământ, Ionel Marinescu, a recunoscut faptul că dumnealui îi trecuse la creştin-ortodocşi, deoarece în şcoală sunt doar câţiva copii catolici, care nu sunt români de origine. Practic, astfel li s-a interzis dreptul la opţiune şi lor, şi părinţilor, pe modelul "Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă!"

Revoltaţi de situaţia creată, părinţii o acuză pe profesoara de Religie că le-a deformat imaginea celor doi copii şi că i-a agresat emoţional şi îi cer să părăsească învăţământul. "Noi n-am făcut altceva decât să punem în aplicare metodologia venită din partea Ministerului Educaţiei", a precizat Ionel Marinescu. "Doamna profesoară de Religie şi-a recunoscut vina de a nu fi intervenit în timpul certei dintre elevi. Dat fiind faptul că ambii părinţi ai elevilor au făcut reclamaţie la Ministerul Educaţiei, ISJ Argeş este informat despre acest caz şi ne-a transmis să declanşăm procedura de cercetare potrivit legii. Urmează să se formeze o comisie, care să decidă dacă profesoara de Religie trebuie sau nu să fie sancţionată", a declarat directorul Şcolii nr. 4, completând: "D-na profesoară susţine că doar 2% este adevărat din ceea ce s-a spus". Cum acest caz este abia la început, vom reveni cu amănunte asupra evoluţiei lui.

 

Pin It