O şedinţă cu... "cântec"
Aşa a fost ultima reuniune a legislativului municipal din data de 30 septembrie. Pesediştii păreau destul de obosiţi după ce probabil sărbătoriseră căderea moţiunii liberale la Bucureşti şi alegerea senatorului Şerban Valeca în fruntea organizaţiei judeţene, liberalii nu erau nici ei chiar în apele lor, după chixul dat cu alungarea lui Ponta din fruntea guvernului, dar au obţinut un premiu de consolare prin Gheorghe Alecsei (propus de colegul Costică Stanca şi votat în unanimitate să reprezinte Consiliul Local Curtea de Argeş la Liceul Auto), dublat apoi de votarea dr. Magda Marin pentru un post similar la C.N.V.V., la propunerea liderului "roşilor", Costică Panţurescu - bărbat galant, cum îl ştim. Dezamăgit a rămas în primul rând independentul Nicolae Nedelcu, omul care după ce şi-a anunţat intenţia de a candida anul viitor la postul de primar al urbei, a renunţat la geaca roşie şi s-a înţolit ca un ginerică, cu cravată asortată, pantofii lustruiţi şi chica de poet "în bătaia vântului", pentru că spera să-l înlocuiască pe Ioan Ghiţă în C.A. de la Liceul Auto. Încă o dată, cei care nu-l vor preşedinte de şedinţă i-au dat cu flit! Dar a avut satisfacţia de a înmâna unui cuplu diploma de recunoştinţă, fiind la fel de câştigat din asta ca şi absenţii de la şedinţă - Cristian Mitrofan, Marius Deaconu, Gheorghe Boncea şi Vasile Sabie - toţi motivaţi de către preşedintele de şedinţă, Ştefan Dumitrache. Aleşii noştri ne-au uimit că au făcut şi o chetă pentru un om amărât, deşi unii se temeau că s-a creat un precedent periculos. În rest totul a curs molcom spre punctul diverse (contestat de Alecsei pentru că nu era pe ordinea de zi), unde s-a redeschis cutia Pandorei cu rezolvarea problemei retrocedărilor amânate. Acolo s-a lăsat cu cântec şi fiecare a dansat cum i s-a dat mai bine. Dar asupra acestor aspecte vom mai reveni.
