Din nou se mişcă lucrurile pentru autostrada Piteşti-Sibiu!

Recent, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dorin Mărăşoiu, reprezentantul Argeşului în relaţia cu CNADNR, a declarat legat de această "cestiune arzătoare" pentru toţi argeşenii: "Autostrada Piteşti-Sibiu a intrat pe calea cea bună. Din această săptămână se vor efectua investigaţii geotehnice pe traseul Bascov-Băiculeşti-Curtea de Argeş-Tigveni-Şuici-Sălătrucu, în vederea actualizării Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Sibiu-Piteşti". Investigaţiile geotehnice vor fi efectuate de companiile SPEA ENGINEERING - Sucursala Bucureşti şi TECNIC Consulting Engineering România. "Odată cu demararea investigaţiilor geotehnice pe traseul amintit, fără dubii putem spune că autostrada pe care o aşteptăm de ani de zile nu mai este un vis. Aşa cum am promis, ne-am ţinut de cuvânt, iar autostrada se va construi conform planului stabilit. Pentru mai multă transparenţă, de acum înainte vă vom ţine la curent cu toate noutăţile legate de acest proiect atât de important pentru Argeş, mai ales prin prisma Uzinei Dacia", a mai declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
Iulian Matache, ministrul Transporturilor, a dat declaraţii la fel de optimiste, cum că în 2016 vor începe lucrările la capetele autostrăzii, deci la Piteşti şi Sibiu. Adjuncta şefului CNADNR le-a veştejit multora entuziasmul, de parc-ar fi băut apă după fostul ministru Dan Şova când îşi declara scepticismul la posturile de televiziune cu răspândire naţională: "Nu cred că vor începe lucrările în 2016, pentru că ştiţi cum se întâmplă cu licitaţiile - sunt contestate şi rezolvarea contestaţiilor poate dura ani de zile!" Rămâne de văzut dacă CNADNR va fi în stare să organizeze perfect licitaţiile, astfel încât să nu se mai piardă timp preţios cu formalităţile, ca până acum ori se va face totul pentru a se trage de timp, ca să fie nevoie de alt studiu de fezabilitate plătit cu milioane de euro. Alo, DNA-ul, se-aude?...
